Îndrăgostiţii de la Sultana

880
0
DISTRIBUIȚI

Cuplu bărbat-femeie, aparţinând Culturii Gumelniţa, practic un unicat în această zonă a Europei, unde cel mai adesea apare mama şi copilul.

3,4 milioane de ani. Atât a durat prima epocă din viaţa omului, epoca pietrei. Încercaţi să comparaţi mintal aceşti 3,4 milioane de ani cu cei 2018 ai erei noastre şi poate veţi înţelege mai bine de ce piesele ce provin din Antichitate prezentate în cadrul acestui serial reprezintă totuşi momente esențiale. Sau, şi mai bine, gândiţi-vă câte luni mai rămâne de top un calculator după ce l-aţi cumpărat, până ce apare un procesor nou sau o placă de bază nouă sau una video cu caracteristici superioare. Viteza ameţitoare cu care se produc schimbările tehnologice în viaţa noastră ne împiedică să percepem „revoluţia“ pe care o putea reprezenta, în urmă cu câteva mii de ani, a simplă statuetă.
La o distanţă de poate 2.000 ani sau poate doar câteva sute de ani (metodele de datare nu ne permit o precizie mai mare), undeva, tot în sudul României de azi, la Sultana, un meşter al cărui nume, de asemenea, nu îl vom şti probabil niciodată, realiza, dintr-un motiv pe care putem doar să îl bănuim, o capodoperă asemănătoare cu „Gânditorul” şi „Soţia sa“, sculpturi ce aparţin culturii Hamangia, cum am văzut deja. Este vorba tot de un cuplu bărbat-femeie, mai puţin reuşit din punct de vedere al modelării plastice, dar care ne transmite o emoţie umană la fel de intensă ca şi cuplul hamangian.
Modificările produse în modul de viaţă al strămoşilor noştri, de la vânătorul şi culegătorul paleoliticului, preocupat zi de zi să găsească hrană, la omul ultimei vârste a pietrei, la neoliticul (piatra şlefuită) care, devenit agricultor şi crescător de vite, nu mai are aceeaşi obsesie zilnică a procurării hranei, au produs modificări şi la nivelul mentalului. Omul capătă acum răgazul să se aplece asupra propriei existenţe, să înceapă să îşi pună întrebări legate de rostul lui pe pământ, să caute, la nivelul cunoştinţelor de atunci, explicaţii pentru fenomenele naturii. Credinţele se conturează şi se încheagă şi omul începe să se raporteze la lumea înconjurătoare. Sentimentele sale devin mai puternice şi încearcă să le reflecte şi în creaţiile artistice.
Piesa pe care v-o prezentăm astăzi, descoperită de profesorul Vladimir Dumitrescu în cadrul culturii de final a neoliticului Gumelniţa, a fost botezată „Îndrăgostiţii de la Sultana“, după numele localităţii unde a fost dezgropată. Cultura Gumelniţa s-a întins pe o arie ce a cuprins Muntenia, Dobrogea, parte din Bulgaria Centrală, ajungând până aproape de Marea Egee. Este caracterizată printr-o ceramică frumos pictată, inclusiv cu aur, statuete antropomorfe şi zoomorfe care, spre deosebire de cele ale culturii Cucuteni, sunt mult mai variate ca tipologie, fiind realizate, unele, și din os şi chiar și din marmură.
Între realizările artistice, grupul acesta reprezintă un unicat, nu numai pentru cultura Gumelniţa. Dar să-i dăm cuvântul profesorului Vladimir Dumitrescu să îşi prezinte descoperirea: „O apariţie cu totul neobişnuită până acum este o statuetă-grup […] – femeie şi bărbat, modelaţi cu corpurile cilindrice şi cu capetele strict schematizate; dar faptul că bărbatul îşi petrece braţul stâng pe după gâtul femeii, iar aceasta îi cuprinde mijlocul cu braţul drept denotă, în afară de ineditul realizării, un sentiment aproape neaşteptat la o sculptură neo-eneolitică. Într-adevăr, în sculptura neo-eneolitică din România şi din regiunile vecine, în care singurele grupuri descoperite până acum sunt mama cu copilul în braţe şi statuetele cu două capete de la Rastu şi de la Vincea, grupul de la Gumelniţa este unic aproape din toate punctele de vedere.“ De la data când profesorul scria aceste rânduri, au fost descoperite şi alte cupluri statuare în cadrul culturii Gumelniţa, dar care nu ating nivelul artistic al acestuia.
Într-adevăr, dacă privim grupul, nu se poate să nu remarcăm gestul protector, de o tandreţe desăvârşită, cu care bărbatul cuprinde umărul femeii. Cele două personaje lasă impresia de relaxare, de tihnă, de linişte sufletească
Şi aşezarea celor două personaje, în centrul unui vas, singularizează piesa. Cel care a realizat-o plasa bărbatul şi femeia în centrul vieţii. Acum aproape 6.000 ani, el conştientiza ideea pe care o vom regăsi apoi prezentă în toate marile mitologii ale lumii despre naşterea Universului prin separarea a două elemente fundamentale ale vieţii: cel feminin şi cel masculin. Unirea lor prin căsătoria sacră asigura perpetuarea vieţii şi recoltele îmbelşugate.
Motivul spiralic pictat pe corpul femeii sugerează prelungirea la nesfârşit a acestui proces, garanţia menţinerii şi perpetuării vieţii. Ciclul neîntrerupt este subliniat şi de policromia vasului în centrul căruia sunt plasaţi: romburi roşii (viaţa) şi albe (moartea), care trec dintr-unul într-altul, fără început şi fără sfârşit, precum chenarele ornamentale ale miniaturilor medievale de mai târziu, în care motivul vrejului, nu are început şi nici sfârşit.
Cuplul îndrăgostiţilor din Sultana poate fi considerat un arhetip al concepţiei omului despre existenţă, ce va cunoaşte apoi, odată cu civilizaţiile Orientului Antic, şi o fixare în scris a scenariului mitologic.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Constanța
Prezentare, voice over – Adelina Tocitu
Operator video/editor video – Bogdan Turlacu
Coordonator proiect – Dana Sterghiuli

Lasă un răspuns