Expediţia lui Lisimah

565
0
DISTRIBUIȚI

Dromihete, conducătorul geţilor din nordul Dunării, îl înfrânge pe Lisimah, regele Traciei şi fost comandant de oşti în vremea lui Alexandru cel Mare şi îi dă o lecţie punându-l la o masă bogată, în vreme ce el şi ai lui mănâncă la o masă sărăcăcioasă.

Orice şcolar a învăţat despre mândrul şi înţeleptul Dromichaites, cel dintâi mare rege al geţilor şi trufaşul Lisimah (al cărui nume însemna „cel care pune capăt luptei“, adică „învingătorul“), unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, care şi-au împărţit stăpânirea acestuia după moartea marelui rege. Pe scurt, povestea sună aşa.

Lisimah avea în jur de 60 de ani când a pornit, în 293-292 î.H., o expediţie împotriva lui Dromichaites. O primă campanie, prin anii 300-297 î.H., condusă de fiul său Agatocles împotriva aceluiaşi rege get, sfârşise printr-o catastrofă. Înţeleptul Dromichaites îl eliberase pe Agatocles şi îl trimisese acasă teafăr şi încărcat cu daruri de preţ. Ajuns la Dunăre, Lisimah a fost întâmpinat de un supus al lui Dromichaites, care afirma că fugise de la regele get şi dorea să se răzbune conducând-i pe macedoneni pe drumul cel mai scurt la cetatea unde se afla fostul lui stăpân. Numai că fugarul îi aduse pe macedoneni în locuri neprielnice, unde avură de suferit de foame şi de sete. Ajunşi la capătul puterilor, au fost înconjuraţi de geţi şi siliţi să se predea fără luptă. Supuşii lui Dromichaites i-au cerut să le predea pe Lisimah ca să se răzbune pe el. Înţeleptul rege get i-a convins însă că era mai bine să îl lase în viaţă şi să îi demonstreze cât de mult greşise venind să îi cucerească. Drept urmare, i-a invitat pe macedoneni la masă. Pentru ei s-au rânduit tot felul de mâncări alese, servite pe o masă de argint. Macedonenilor li s-a turnat vin în cupe de argint şi de aur, pe câtă vreme Dromichaites şi ai lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn. „Pe când băutura era în toi, Dromichaites umplu [cu vin] cornul cel mai mare, îi spuse lui Lisimah «tată» şi îl întrebă care dintre cele două ospeţe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor? La care Lisimah îi răspunse că cel al macedonenilor. «Atunci, zise Dromichaites, de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de strălucire şi te-a cuprins dorinţa să vii la nişte barbari care au o viaţă de sălbatici, locuiesc într-o ţară bântuită de geruri şi n-au parte de roade îngrijite? De ce te-ai silit, împotriva firii, să-ţi duci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber?»“.

Aceasta este povestea, aşa cum o relatează Diodor din Sicilia, în Biblioteca istorică. Este singurul izvor şi, oricât de frumoasă şi de moralizatoare este întâmplarea, este puţin probabil să se fi petrecut lucrurile aşa. În primul rând, povestirea ca atare constituie un loc comun, ea mai apărând, pusă pe seama altor personaje, şi în alte scrieri ale Antichităţii, după cum arăta istoricul Matei Cazacu. Foloseşte aceeaşi schemă Herodot, care pune însă faţă în faţă pe Mardonius, ginerele lui Darius şi comandant militar al perşilor (în rolul lui Lisimah), şi pe generalul Pausanias, care comanda corpul expediţionar spartan, care l-a pus pe fugă.  Apoi, Diodor din Sicilia este cunoscut pentru preocupările sale moralizatoare. Cartea a XXI-a a operei sale începe cu un pasaj revelator: „Un om înţelept trebuie să se ferească de toate viciile, dar în special de lăcomie, pentru că acest viciu, din cauza speranţei unui profit, îi împinge pe mulţi la nedreptăţi şi devine cauza multor rele mari pentru omenire. De aceea, întrucât este «mama» acţiunilor nedrepte, aduce cu sine numeroase şi mari nenorociri nu numai asupra cetăţenilor particulari, dar chiar şi a celor mai mari regi“.

Şi descoperirile arheologice contrazic afirmaţiile lui Dromichaites despre sărăcia lui şi a locuitorilor. În mormintele de epocă s-au descoperit coifuri aurite, armuri, pocale, fiale şi cupe de argint aurit în formă de corn de animal (rython), precum la Agighiol (jud. Tulcea, prima jumătate a sec. IV î.H.), Băiceni, comuna Cucuteni (jud. Iaşi, sec. IV î.H.), Coţofeneşti, com. Vărbilău (jud. Prahova, sec. IV î.H.), Craiova (necropola de la Cernele, jud. Olt, mormânt princiar getic, sec. IV î.H.), Peretu, jud. Teleorman (sec. IV î.H.).

Aşadar, frumoasa poveste pe care o descoperă în manuale fiecare şcolar nu prea are acoperire în realităţile istorice. Ea corespunde însă imaginii pe care ne-a plăcut să o avem despre noi ca popor: aşezat în calea furtunilor, sărac, dar drept, cinstit şi lipsit de orice dorinţă de răzbunare sau dacă cumva apare aşa ceva, intervine o minte înţeleaptă şi opreşte măcelul. Dar cât de bine sună totuşi povestea spusă de Diodor din Sicilia! Banchet moralizator sau nu, Dromichaites este considerat un mare rege tocmai prin mărinimia cu care tratează un adversar valoros, pe care îl învinge nu numai pe câmpul de luptă, ci şi în planul gândirii politice. Este cel mai frumos omagiu adus acestui prim rege cunoscut al geţilor, care poate fi astfel comparat cu cei mai desăvârşiţi monarhi ai Antichităţii.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Constanța
Prezentare, voice over – Adelina Tocitu
Operator video/editor video – Bogdan Turlacu
Coordonator proiect – Dana Sterghiuli

Lasă un răspuns