Tropaeum Traiani

1224
0
DISTRIBUIȚI

Monumentul de la Adamclisi este ridicat de romani în amintirea victoriei obţinute contra oştilor lui Decebal în campania din Dobrogea din 102.

Despre complexul de monumente de la Adamclisi istoricii au mai multe întrebări decât răspunsuri. Un lucru este cert: ele sunt legate de războaiele purtate de romani cu daci. Dintre cele trei monumente – un altar, un tum şi Tropaeum Traiani – cel din urmă este cel mai important.
Practica de a ridica tropaea – memoriale în cinstea unor bătălii – a fost preluată de romani de la greci. Iniţial, pe un trunchi de copac se atârnau armele şi pavezele inamicului înfrânt, monumentul era dedicat unei zeităţi şi se înscriau numele învingătorului şi cel al învinsului. Domitius Ahenobarbus şi Fabius Maximus ar fi ridicat primul tropaeum după o victorie obţinută în Galia, în 121 î.H. Din monumente temporare, ele s-au transformat în vremea romanilor în monumente permanente, adevărate construcţii.
Cel de la Adamclisi a fost înălţat în anul 109, de împăratul Traian. Opinia aproape unanimă a istoricilor este că monumentul consfinţea o victorie obţinută contra dacilor şi a aliaţilor lor în această parte a lumii. Mai multe scene de pe Columna lui Traian înfăţişează lupte purtate pe un alt teatru de bătălie decât cel obişnuit din Munţii Orăştie. În iarna 101-102, în timpul primului război cu Traian, Decebal a organizat un atac menit să creeze o diversiune şi să slăbească presiunea exercitată de armatele romane în zona capitalei, Sarmizegetusa. Dacii, aliaţi cu sarmaţii roxolani şi poate cu burii germanici au atacat în Dobrogea. Scenele de pe Columnă înfăţişează călăreţi ce trec Dunărea îngheţată, dar gheaţa se sparge şi se luptă cu greu să iasă din apele fluviului. Iniţial, castrele romane sunt luate prin surprindere. S-a speculat mult în privinţa impactului atacului. Columna îl înfăţişează pe însuşi Traian urcând pe o corabie şi pornind pe Dunăre, spre gurile de vărsare. Fapt este că în final atacul este respins.
În anul 109, Traian porunceşte să se ridice pe platoul localităţii de azi Adamclisi un tropaeum ce-i poartă numele. Locul în care era situat nu a fost ales întâmplător. Era un punct nodal al unor importante drumuri comerciale, nu departe de graniţa imperiului, aşadar putea fi văzut şi de supuşii împăratului, dar şi de „barbarii“ ce nu i se supuseseră încă. Pe un postament de piatră cu un diametru de peste 40 m se sprijinea un tambur de mortar pe care erau fixate 54 de metope ce ilustrau luptele grele date aici. Din păcate s-au păstrat doar 48 de metope şi, spre deosebire de Columnă, nu urmează o naraţiune continuă. Trebuie spus şi că, spre deosebire de metopele Columnei, cele de pe Tropaeum Traiani sunt de o calitate artistică mult redusă, fiind expresia unei arte provinciale. În centru se află un turn rectangular, alcătuit din blocuri regulate de piatră, care depăşeşte înălţimea tamburului pentru a permite realizarea unui acoperiş conic. Turnul, acum în forma unui hexagon, continua încă 10,64 m, având deasupra trofeul propriu-zis, cam de aceeaşi înălţime. Monumentul atingea o înălţime totală de aproape 40 m. El a fost de curând reconstituit.
Izvoarele păstrate sunt unanime în a marca importanţa acordată în Imperiu victoriei asupra dacilor. Iată cum descrie Dio Cassius serbările organizate în capitală: „După întoarcerea la Roma, veniră la Traian nenumărate solii din partea altor barbari şi de la inzi. El dădu spectacole timp de o sută douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori.“ Nu cunoaştem un alt caz în istoria romană când pentru o campanie contra aceluiaşi neam să se fi ridicat şi o Columnă la Roma, şi un tropaeum. Cele două monumente – unul la Roma, altul rămas aici – sunt o cronică în piatră a unui moment ce este pentru noi cu mult mai însemnat decât a putut fi pentru Traian şi Imperiul Roman. Este începutul procesului de formare a poporului român.
Un proces care nu a fost nici o enigmă, nici un miracol. Dimpotrivă, îşi găseşte un corespondent în formarea şi altor naţiuni din Europa de azi. Poate cel mai apropiat exemplu ar fi cel al poporului francez. Galii – la noi dacii – sunt supuşi, după o dârză rezistenţă – asemenea celei opuse de daci – de romani. Urmează un proces de romanizare – pe care în cazul francezilor nu îl contestă nimeni – şi o succesiune de popoare migratoare ce au trecut peste populaţia romanizată, dintre care unele au influenţat-o mai puternic la ei francii, care le-au dat şi numele şi clasa stăpânitoare într-o primă fază, apoi vikingii; la noi slavii, apoi cumanii. După cum nimeni nu le contestă germanilor sau italienilor procesul de formare a statului naţional, simultan cu cel de formare al statului naţional român, şi nu îi consideră pe nemţi sau pe italieni naţiuni formate abia în secolul al XIX-lea, adică prea tinere.
Am căzut într-o capcană pe care ne-au întins-o alţii şi ne zbatem de câteva secole să demonstrăm continuitatea noastră aici şi faptul că suntem o naţiune, aşa cum nu i se mai întâmplă nici unui popor din Europa. Ar fi cazul să ieşim din această schemă impusă. Caracterul astral al poporului roman, vine nu dintr-o unicitate pe care uneori încercăm să ne-o demonstrăm nouă înşine, ci tocmai din faptul că am apărut asemenea altor mari popoare europene. Iar eventuala inferioritate nu ne vine decât din modul nostru de comportare de zi cu zi.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Constanța
Prezentare, voice over – Silvia Pascale
Operator video/editor video – Bogdan Turlacu
Coordonator proiect – Dana Sterghiuli

Lasă un răspuns