Paftaua din mormântul de la Curtea de Argeş

824
0
DISTRIBUIȚI

Mormântul princiar din Biserica Domnească, Curtea de Argeş, în care a fost găsită paftaua arată că în acel moment principii noştri erau asemenea celor din Occidentul Europei.

Poate fi o pafta de centură, fie ea şi din secolul al XIV-lea, o ilustrare a unui moment astral? Da, dacă ai cultura istorică necesară pentru a pune întrebările potrivite, mai ales în contextul în care „tradiţionala şi falsa judecată a veacului trecut [adică al XIX-lea] asupra gradului de civilizaţie al feudalităţii româneşti din epoca întemeierii statelor“ nu a putut fi schimbată la nivelul percepţiei generale, cu toate studiile academicianului Răzvan Theodorescu şi ale unui fin cunoscător al epocii, Pavel Chihaia. Aşadar, care este povestea acestei catarame, despre care nu aveţi posibilitatea să aflaţi din niciun manual şcolar?

A fost descoperită într-un mormânt princiar în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş, în timpul săpăturilor începute în anul 1920. Cui aparţine mormântul rămâne încă un motiv de controverse între istorici. Cert este că personajul purta o îmbrăcăminte de tip occidental, aidoma celor în care apar zugrăviţi ctitorii bisericii sau Mircea cel Bătrân în tabloul votiv de la Cozia. Nasturii poartă stema Basarabilor. Luată izolat, paftaua ar putea fi considerată un ornament exotic, ce putea să fi reţinut atenţia şi stârni dorinţa unui prinţ dintr-o margine a Europei. Pusă în contextul descoperirilor arheologice şi al picturilor murale, semnificaţia este alta. Ea era rezumată astfel de Pavel Chihaia: „Ritmurile de civilizaţie la nivelul păturii conducătoare au fost sincrone cu cele ale Apusului, până la definitiva invazie otomană […] multe podoabe cavalereşti au aceleaşi caractere şi trăsături ca şi cele occidentale. Unele dintre ele excelează chiar prin valoare artistică şi ilustrează întreaga configuraţie spirituală a epocii.“ O configuraţie spirituală pe care, în absenţa acestei podoabe şi a altora similare, nu am fi putut-o reconstitui, căci soarta izvoarelor scrise nu a fost una fastă pe aceste meleaguri.

Paftaua somptuoasă era asemenea unei porţi a unei cetăţi (zidul incintei era figurat de centura din postav, brodat cu mărgele şi fir), în fapt ca o scenă, pe care evoluau trei personaje, în decorul cetăţii. Paftaua era compusă din patru piese turnate: două turnuri (de care se prindea centura), partea centrală cu turnul porţii şi clădirile cu balconaşe în care stau cele două personaje (el şi ea) şi partea centrală cu lebăda. Primele trei sunt turnate din aur masiv, a patra este din aramă acoperită cu email albastru. Locul exact unde a fost lucrată bijuteria nu a putut fi stabilit cu exactitate. S-a avansat inclusiv ipoteza unei asemănări a turnului porţii cu turnul podului de pe Vîltava, din Praga, ridicat în 1372. Cert este faptul că aparţine unui grup de podoabe similare, de pe o zonă ce se întinde din Anglia până la noi şi din nordul vikingilor până în Italia, făcând parte din ceea ce s-a numit „goticul internaţional“.

Motivul perechii de îndrăgostiţi (cele două personaje din balcoane) plasat în contextul unei cetăţi este comun literaturii galante a epocii. Ea aduce în prim-plan amorul profan, opus celui sacru. Procesul începuse din secolul al XII-lea, ca parte a reacţiei faţă de disputele religioase, dar şi sub influenţa redescoperirii scrierilor lui Ovidiu, cel care o readuce în atenţie pe Venus, zeiţa dragostei. Pavel Chihaia identifica scene şi o îmbrăcăminte similare cu cea a personajelor de pe paftaua de la Curtea de Argeş la Biserica Sf. Anton de Padua, din Ravena, în Catedrala din Cracovia, în Biserica Sf. Ecaterina din Frankfurt am Main sau pe carcasa din fildeş a unei oglinjoare din aceeaşi epocă, aflată la British Museum, dar provenită din Franţa.

La fel de interesant este şi personajul lebedei cu chip feminin. În aceeaşi tradiţie a vremii, el reprezintă simbolul sentimentelor celor două personaje. Lebăda fusese încă din Antichitate un simbol al lui Venus. Tot Pavel Chihaia echivala lebăda de pe pafta cu „Frau Welt“, ipostaza medievală a zeiţei Venus, ce apare în sculptura bisericească a epocii în configuraţia dată de călugărul Konrad von Würzburg, ca o condamnare a plăcerilor şi ademenirilor lumeşti, a emancipării laice de care vorbeam mai sus. Potrivit călugărului nostru, unui cavaler francon, care iubea gloria, citea romane cavalereşti şi era prea aplecat către deşertăciunile lumeşti, i-a apărut înainte o frumoasă „Frau Welt“, dar care, când s-a întors cu spatele, i-a înfăţişat un chip plin de broaşte şi şopârle.

Merită să zăbovim o clipă şi asupra acoperământului de cap al fantasticei lebede cu chip feminin. Venus sau „Frau Welt“ era, potrivit concepţiei epocii, o doamnă şi nu se cuvenea să se arate în public cu capul descoperit, precum tânăra din balcon. Purta aşadar o scufă, confecţionată din mătase sau alt material de preţ, cu un „burlet“ ce îi încadra faţa, confecţionat şi el din mătase, cu o umplutură care să îi dea forma cilindrică şi ornamente din broderie de fir, paiete sau sârmă de aur. Scufe asemănătoare identifica Pavel Chihaia la monumentul funerar al Gudelei von Holtzhausen, din Domul din Frankfurt, la sculptura din lemn a Mariei Magdalena, de la Kunsthalle, Hamburg sau la una dintre consolele „Fântânii Frumoase“ din Nürnberg, toate din aceeaşi epocă cu paftaua noastră. O poartă şi „Ana“, una dintre ctitorele Bisericii Sf. Nicolae Domnesc, chiar locul unde s-a descoperit paftaua.

Iată aşadar cum, citită corect, o simplă bijuterie ne reînvie o întreagă atmosferă de la Curtea primilor Basarabi, deloc diferită de cea din Europa vremii. Nu ştim care erau lecturile lor, cum nu ni s-au păstrat nici cărţile din bibliotecile de la Cârţa sau Igriş şi nu am fi ştiut nimic despre cele din urmă de nu ar fi existat o listă a lor, undeva în Franţa. Misiunea istoricului se termină aici, dar poate începe, la fel ca în cazul „Îndrăgostiţilor de la Sultana“, cea a scriitorului, care poate povesti cu talent o iubire de la Curtea Basarabilor cu nimic mai prejos de cea din Romanul Troiei sau din Romanul Rozei.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Oltenia-Craiova

Prezentare – Daria Andriescu
Voice over – Gabriel Liviu Balica
Operator video – Cosmin Meca
Editor video – Alin Cîrțînă
Coordonator proiect – Davian Vlad

Lasă un răspuns