Mănăstirea Cozia, minunea de pe Valea Oltului!

1381
0
DISTRIBUIȚI

Mănăstirea Cozia – Ctitoria lui Mircea cel Bătrân, loc de cult şi cultură.

Călătorul pe Valea Oltului, care se opreşte dinaintea Mănăstirii Cozia şi îi trece pragul, va afla că este o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân şi alte câteva informaţii generale. Nici din manualul de istorie nu va putea înţelege de ce figurează Cozia printre cele 100 de momente esențiale ale acestui pământ. Aşadar, care sunt poveştile Coziei?

Mănăstirea Cozia şi cea de la Cotmeana, care de altfel i-a fost supusă, reprezintă perechea simetrică cu Vodiţa II şi Tismana şi încă o confirmare a victoriei ortodoxiei, prin călugări, faţă cu infiltrările catolice. Dacă veacurile al XII-lea şi al XIII-lea au stat sub semnul unui oarecare balans între cele două influenţe, sfârşitul celui de-al XIV-lea şi începutul veacului al XV-lea înlătură orice îndoială în acest sens. De altfel, şi zidirile catolice rămân de o factură simplă, provincială, fiind lipsite de sprijinul domnesc. Catolicismul, asociat cu expansiunea regatului Ungariei sau cu presiunile celui polon, pierde partida. Călugării oferă domniei tot sprijinul lor, iar domnia face, prin danii şi scutiri de tot felul, din Cozia a doua mănăstire a ţării, ca bogăţie, după Tismana.

Interesantă este şi povestea numelui acestei mănăstiri (fără să vrem să alimentăm în vreun fel teoriile „cumane“). Numele îi apare, la început, alternativ: Nucet şi Cozia. Cum la un alt Nucet, în Dâmboviţa, era o ctitorie mai veche şi exista pericolul ca peste veacuri să se încurce daniile acordate uneia sau alteia, Nucetul lui Mircea devine Cozia, numele pecenego-cuman care însemna acelaşi lucru.

Biserica Mănăstirii Cozia rămâne singura de plan triconc din secolul al XIV-lea ajunsă integral până la noi şi o dovadă a continuării modelului de la Vodiţa II, care devine arhetipul construcţiilor mănăstireşti muntene din Evul Mediu. Tot aşa cum pictura din pronaosul acesteia a rămas arhetipul pentru pictura mănăstirească din acelaşi areal şi aceeaşi perioadă de timp. Sunt dovezi ale prestigiului de care s-a bucurat Cozia, ctitoria şi necropola celui mai strălucit domn al Ţării Româneşti din primele sale două veacuri de existenţă.

„Armonia oferită de volumele sale echilibrate şi admirabil proporţionate – scria academicianul Răzvan Theodorescu – […], de îmbinarea elegantă a liniilor şerpuitoare, drepte şi frânte de la frontoane, turlă şi abside, de paramentul în care riscul unei anumite monotonii a alternării – atât de frecvente în Bizanţ şi în Balcani – a rândurilor de cărămidă şi a fâşiilor tencuite este evitat graţie decorului sculptat în piatra ancadramentelor de ferestre, a arhivoltelor oarbe şi a rozetelor ce ritmează fericit registrul median şi cel superior al faţadelor, graţie, nu mai puţin, ornamentelor din teracotă din aceeaşi zonă a paramentului, constituie, poate, trăsătura esenţială, definitorie, a bisericii mari cu hramul Sf. Treimi din mănăstirea de la Cozia. “Sunt trăsături întâlnite şi la Sf. Nicolae din Argeş, ridicată cu 40 ani mai devreme şi care deosebesc ctitoriile de la noi de cele din sudul Dunării, chiar dacă meşterii pietrari veneau de acolo. În sculptura în relief plat cu profilul unor crestături, care împodobeşte arhivoltele faţadei şi chenarele ferestrelor de la Cozia, academicianul Virgil Vătăşianu vedea influenţe georgiene, o altă direcţie de influenţe venite din orient,ce vor culmina în secolul al XVII-lea, în Moldova, cu Dragomirna şi Trei Ierarhi.

Între motivele aviforme întâlnite în sculptura în piatră ce decorează Cozia întâlnim şi acvila bicefală, simbolul stăpânitorilor bizantino-balcanici, pe care Mircea îl putea arbora după ce din 1388 putuse include în titulatura sa şi formula: „stăpânind și domnind […] și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului“.

De aceeaşi influenţă balcanică ţine şi arta broderiei liturgice, ce a atins în Ţările Române, în secolele XIV–XVI, cea mai înaltă expresie – şi nu întâmplător, căci ele au rămas singura zonă necuprinsă de împărăţia otomană.

Poate că toate aceste elemente nu ar fi justificat, singure, caracterul astral al ctitoriei de la Cozia. Dar este în acelaşi timp un simbol al climatului intelectual şi artistic ce a domnit la Dunărea de Jos în acele vremuri şi care a fost numit „internaţional“. Nicolae Iorga a fost cel dintâi care s-a ocupat de efectele întâlnirii dintre Orient şi Occident în această parte, provocată de cruciadele târzii, de pericolul otoman în creştere şi de eforturile, fără succes, de reconciliere între ortodoxie şi catolicism. Vizibilă şi în arhitectura militară şi în cea ecleziastică, influenţa goticului este şi mai uşor de sesizat în artele somptuare şi mai ales în hainele purtate de domnii români sau de soţiile lor în picturile votive. La Cozia, Mircea cel Bătrân apare cu o tunică cu cusături de fir închipuind medalioane, un pantalon colant şi o mantie ce reprezintă continuarea hlamidei imperiale bizantine. În acelaşi fel este zugrăvit şi la Curtea de Argeş, ceea ce ne confirmă că astfel se îmbrăca domnul în vremea căruia ţara Românească a cunoscut cea mai mare întindere.

Pentru un străin care ar ajunge pentru prima oară pe aceste meleaguri, o plimbare la Cozia, cu explicaţiile corespunzătoare, i-ar fi de ajuns, alături de Mioriţa, Meşterul Manole şi Luceafărul, să ne înţeleagă istoria, şi pe cea trecută, şi pe cea prezentă.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Oltenia-Craiova
Prezentare – Daria Andriescu
Voice over – Gabriel Liviu Balica
Operator video – Cosmin Meca
Editor video – Alin Cîrțînă
Coordonator proiect – Davian Vlad

Lasă un răspuns