Tetraevanghel Gavril Uric – o capodoperă a artei miniate universale

670
0
DISTRIBUIȚI

Realizat în 1429 de monahul Gavril Uric de la Mănăstirea Neamţ pentru uzul doamnei Marina, soţia lui Alexandru cel Bun, este ilustrat cu patru miniaturi pe paginile de gardă, înfăţişându-i pe evanghelişti. Este primul Tetravanghel românesc ilustrat care s-a păstrat. Se păstrează la Biblioteca Bodleiană a Universităţii Oxford.

„Cu bunăvoinţa Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a lucrat acest Tetraevangheliar în zilele piosului şi de Hristos iubitorului domn Io Alexandru Voievod, domnul întregii Ţări a Moldovlahiei, şi a pioasei sale doamne Marina, care arzând de dorinţă, fiind iubitoare de dragostea cuvintelor lui Hristos, cu râvnă a dat şi s-a scris aceasta, în anul 6937 (1429) şi s-a sfârşit în luna martie în 13 zile, cu mâna lui Gavril monahul, fiul lui Uric, care a scris în Mănăstirea Neamţ.“ Astfel se încheia cel dintâi manuscris miniat ce ni s-a păstrat dintre cele realizate pe teritoriul Ţărilor Române. Înainte de a-i spune povestea, să lămurim ce era un Tetraevangheliar: o carte liturgică ortodoxă, ce cuprinde cele patru evanghelii canonice.

Cel care a realizat minunăţia, Gavril Uric, era fiul unui scriitor de acte domneşti (uric înseamnă act de privilegiu sau de posesiune), care la bătrâneţe s-a călugărit sub numele Paisie. Fiul avea să îmbrace haina monahală de tânăr.

Nu cunoaştem realizări anterioare ale sale, dar acest manuscris este considerat o capodoperă a artei miniate universale, fiind citat ca atare în marile lucrări consacrate domeniului. Apărută relativ târziu în spaţiul românesc, arta împodobirii manuscriselor debutează aşadar cu o capodoperă. Mai mult, Gavril Uric a creat la Mănăstirea Neamţ o şcoală, ce va influenţa în secolele următoare creaţiile de gen din spaţiul românesc. Şi este remarcabil că într-o profesie ce presupune copierea, artiştii care i-au urmat au preluat schema şi structura compoziţională, dar au realizat creaţii originale care, chiar dacă nu s-au ridicat la valoarea celei din 1429, au atins un înalt nivel artistic.

Nu ştim dacă Gavril Uric a copiat un manuscris, sigur bizantin, a realizat o variantă pornind de la un prototip sau a creat o operă originală. În mod sigur însă, cele patru portrete de evanghelişti au o valoare artistică greu de egalat şi unanim recunoscută. Fiecare dintre evanghelii este precedată de portretul evanghelistului aşezat într-un jilţ şi având în fundal elemente de arhitectură. Echilibrul (ce sugerează serenitatea şi profunzimea meditaţiei celor patru) şi ritmicitatea (dată inclusiv de faptul că orientarea poziţiei primilor doi se opune celei a ultimilor doi, primul şi ultimul stau pe jilţuri cu spetează, spre deosebire de al doilea şi al treilea, elementele arhitecturale din prima şi ultima miniatură au o dominantă orizontală, în vreme ce în cele două miniaturi din mijloc observăm o dominantă verticală) definesc compoziţia.

Influenţa bizantină este evidentă în unele elemente ale compoziţiei (precum baldachinul susţinut pe coloane), dar şi cea autohtonă iese în relief prin turla de biserică specifică spaţiului în care se realiza miniatura sau zidurile precum cele ale mănăstirilor fortificate de la noi. Portretele evangheliştilor sunt bine individualizate.

Portretul lui Luca, aplecat peste papirusul pe care îl scrie, este socotit cel mai bine realizat. Este redată mişcarea evanghelistului surprins în plin proces de scriere, fără a altera cumva concentrarea necesară realizării transpunerii pe pergament a Veştii cele Bune (Evanghelie). Matei este la fel de concentrat, dar şi febril în pregătirea uneltelor de care se va servi. Marcu este surprins în plin proces de caligrafiere, iar obiectele de pe pupitrul din stânga lui amintesc de naturile moarte ale maeştrilor flamanzi. În sfârşit, Ioan este surprins într-o mişcare de răsucire, parcă ar vrea să asculte inspiraţia divină sau poate (dacă considerăm că şi-a săvârşit lucrarea, care pare a aştepta gata scrisă pe pupitru) să comunice încheierea misiunii. Frizele ce încadrează fiecare miniatură se armonizează, componistic şi coloristic, cu portretele evangheliştilor.

„Cea mai pregnantă calitate a celor patru miniaturi – scria Grigore Popescu-Vâlcea, în albumul dedicat miniaturisticii româneşti medievale – este rezolvarea cromatică, în care personalitatea de mare colorist a miniaturistului Gavril Uric este excelent evidenţiată.“ Cu mulţi ani înainte, Nicolae Iorga nota, în general, despre coloristica miniaturiştilor noştri: „Miniatura la noi prezintă o notă foarte interesantă în ceea ce priveşte jocul colorilor […] coloarea este pentru noi unul din elementele principale ale artei […] Nu este o lume ştearsă, o lume ternă, această lume a noastră, ci una care îşi însuşeşte tot ceea ce dă lumina şi care ştie să întrebuinţeze efectele luminii pentru a crea frumosul“.

Să mai adăugăm, pentru a înţelege mai bine valoarea de ansamblu a manuscriselor miniate româneşti, că prin munca copiştilor români s-a asigurat conservarea unei mari părţi a literaturii religioase bizantino-slave, în condiţiile în care la sud de Dunăre, în teritoriile cucerite de otomani, existenţa unor asemenea centre de copiat manuscrise era cu mult mai dificilă.

Dacă cumva această prezentare v-a convins să căutaţi aceste capodopere prin muzee şi biblioteci, nu vă va fi uşor. Tetraevangheliarul lui Uric se găseşte azi în Biblioteca Bodleiană de la Oxford; alte două, executate de Teodor Mărişescul, tot la Neamţ, în 1491 şi 1492, se află la Muzeul de Istorie din Moscova; Mărişescul a mai realizat, în 1493, o altă operă similară, păstrată la Biblioteca de Stat din München; Tetraevangheliarul din 1502, copiat şi miniat de monahul Filip, este la Viena, iar un altul din 1504 la Cetinje, Muntenegru. Din fericire, Tetraevangheliarul din 1473, cu portretul lui Ştefan cel Mare, a rămas la Mănăstirii Putna.

Încă din 1883, episcopul Melchisedec scria: „Academia Română ar face un mare serviciu culturii noastre intelectuale şi artelor, dacă ar lua măsuri prin oameni competenţi a se aduna toate resturile culturii noastre antice [vechi, adică] păstrate prin mănăstiri şi a se publica într-un album […] O asemenea lucrare va fi de mare onoare pentru naţiunea noastră […] Lucrarea aceasta pe care o propunem nu trebuie amânată mult, căci monumentele noastre acestea preţioase, pe zi ce merge, multe se deteriorează, se strică, se pierd.“ Îndemn şi azi valabil.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Iaşi
Prezentator / voice over – Claudia Crăcăleanu
Operator video / editor video – Bogdan Zlei
Coordonator proiect – Claudia Crăcăleanu

Lasă un răspuns