Biblia lui Şerban Cantacuzino – cea mai bună traducere românească a Bibliei

1420
0
DISTRIBUIȚI

Întrebat de scriitorul Marin Preda care este cea mai bună traducere românească a Bibliei, arhimandritul (pe atunci) Bartolomeu Anania, viitorul prim mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, a răspuns: cea din 1688, cunoscută drept Biblia lui Şerban Cantacuzino sau Biblia de la Bucureşti. Şi aceasta cu toate că sintaxa rămâne tributară originalelor greceşti, iar limba ne apare „greoaie pe alocuri, strânsă pe un calapod care nu-i este propriu“.

I se spune Biblia lui Şerban Cantacuzino pentru că versiunea a fost realizată în vremea domniei acestuia (1678-1688), de un colectiv de învăţaţi, condus de fratele domnului, stolnicul Cantacuzino, reprezentant de seamă al curentului umanist. Biblia de la Bucureşti s-a dovedit cea mai durabilă dintre ctitoriile sale. A fost o operă de largă colaborare naţională, dacă ţinem cont că domnul, fraţii Greceanu (Radu şi Şerban au făcut „grosul lucrului“, cum scria C.C. Giurescu) şi stolnicul Constantin Cantacuzino erau munteni; Mitrofan, episcopul de Huşi, şi Nicolae Milescu (principalul traducător al Vechiului Testament), moldoveni, şi s-au folosit prefeţe din Noul Testament de la Bălgrad, din Transilvania. Au fost şi mulţi învăţaţi care au contribuit la realizarea traducerii, al căror nume nu s-a păstrat, aşa cum aflăm din chiar formula cu care truditori cunoscuţi şi necunoscuţi cer îngăduinţă cititorilor: „Pre tine, pravoslavnice cititoriu, cu umilinţă te rugăm, citind pre această sfântă şi dumnezeiască carte, unde vei afla nisca relunecături [greşeli] în lucrul acesta al nostru, să nu blesteami, ce, ca un bun şi cu bună inimă, îndireptează şi nu ne pune întru ponos, ce iartă, că şi noi sântem oameni asemene pătimaşi, ţinuţi de slaba fire, care nu lasă nici pre un om a rămânea fără greşeală“. Despre anonimatul celor ce nu apar menţionaţi, Bartolomeu Anania scria atât de frumos: „Deschidem cartea şi nu-l aflăm [numele lor] în carte, închidem cartea şi el se află într-însa…“.

Raţiunea apariţiei traducerii era astfel explicată de cei care au realizat-o: „Măria Ta […] dai cuvântul lui Dumnezeu, ca oarece lumină, fiind până acum supt acoperământ, şi o pui în sfeaşnic, ca să lumineze celor den casă ai bisearecii noroade: rumânilor, moldovenilor şi ungrovlahilor“. În scrisoarea pentru închinarea cărţii, patriarhul Ierusalimului Dositei Notaras scria: „Scriptura cea Noo, răsipită fiind, după izvodul cel vechiu, şi cu nevoie aflată, a să citi de preoţii cei de ţară, la rânduiala tipicului elinesc, spre lesne cetire o ai tocmit […] Veachea Scriptură tălmăcind-o pre limba rumânească, aiave a să citi o ai făcut“. Căci, „de vreame ce, după politiceştile legi, nu să cade omului grec a nu şti legile grecilor, cu cât era mai dirept creştinii rumâni să ştie legile lui Dumnezău […], că cu glas striin grăind lor Dumnezău, nu asculta“. Anterior, Dositei Notaras scrisese domnului Şerban Cantacuzino: „S-au rugat nouă ortodocşii din Ardeal să le dăm niscai scrieri să poată răspunde calvinilor, cari îi tulburau peste măsură“.

Academicianul Virgil Cândea a observat primul că doar nevoile practice, de cult, nu justifică această primă versiune în limba română a Bibliei. Erau cărţi cu mult mai necesare cultului, preoţilor, decât Biblia. Apoi, ediţia a fost una de lux. Era o carte de format mare, cu legătură deosebită, avea 933 de pagini (fără prefeţe), cu text dispus simetric, pe câte două coloane a câte 59 de rânduri fiecare, eleganţa iniţialelor ornate, rafinamentul vinietelor fiind remarcabile. Este o sinteză a artei tipografilor din Moldova şi Ţara Românească. În realizarea ei s-au implicat mai ales mireni şi mai puţin oameni ai bisericii. Alcătuirea Bibliei lui Şerban Cantacuzino atestă în cultura românească toate trăsăturile umanismului european al vremii.

Realizatorii traducerii argumentau alegerea unui anumit „izvod“, şi nu a altuia: „de vei osteni a cerceta pre amăruntul înţelesul al aceştii Sfinte Scripturi şi de-l vei potrivi cu niscare izvoade, afară de-n ceale elineşti, lătineşti au sloveneşti, au a altora limbi şi nu să va potrivi, să nu te grăbeşti îndataş a defăina, ce să cauţi că, între alte izvoade elineşti, vei afla un izvod ce au fost tipărit la Francofort, care izvod este cel mai vechiu“. Manifestau o atitudine egală faţă de textele sacre sau profane, cărora le aplică, fără discriminare, aceleaşi criterii, alegând cu atenţie ediţiile critice, indiferent de ce confesiune fusese alcătuitorul lor.

Tot Virgil Cândea a demonstrat că Biblia lui Şerban Cantacuzino a devenit text de supremă autoritate în evoluţia tipăriturilor sacre la noi, toate versiunile în limba română ale Bibliei care i-au urmat celei a lui Şerban Cantacuzino, fie traduceri sau revizuiri, sprijinindu-se pe textul din 1688, chiar dacă autorii au mărturisit sau nu acest lucru. Mai mult, este singura versiune în limba română care a rămas neclintită un secol şi jumătate. Ediţiile care i-au urmat s-au succedat la patru-cinci decenii sau la intervale şi mai scurte. Mitropolitul Andrei Şaguna spunea în prefaţa Bibliei de la Sibiu, din 1858: „limba Bibliei pentru un popor numai odată se poate face. Dacă s-au învins piedica cea mare a traducerii credincioase şi înţelese şi dacă poporul au primit limba aceia, aşa zicând în însăşi fiinţa sa, atunci următorii n-au de a mai face alta, ci numai a o reînnoi şi îndrepta, aşa după cum ar fi reînnoit şi îndreptat traducătorul cel dintâi al Bibliei, de ar fi trăit până în veacurile lor“.

În patrimoniul spiritual al fiecărei naţiuni din spaţiul european, data traducerii Bibliei a fost socotită o sărbătoare. Realizarea Bibliei lui Şerban Cantacuzino reprezintă adevăratul act oficial de naştere a limbii române literare.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România București FM
Prezentator / voice over – Alex Minculescu
Operator video / editor video – Cosmin Boroiu
Coordonator proiect – Alex Minculescu, Vicențiu Andrei

Lasă un răspuns