Mânăstirea Văcăreşti – Monument arhitectonic unicat în sud-estul Europei

1064
0
DISTRIBUIȚI

Acum peste 300 ani începea construcţia unei bijuterii a arhitecturii româneşti medievale, în acelaşi timp un unicat în Europa de Sud-Est. După 268 ani, un regim totalitar dispunea demolarea complexului mânăstiresc pentru a se ridica pe locul lui – cât de semnificativ! – un nou tribunal, care până la urmă nu a mai fost înălţat. Azi, în zonă se întinde o „deltă urbană“.

„Într-al cincelea dară an al domniei Măriei sale, lui Nicolae Vodă, săvârşindu-se mănăstirea Măriei Sale de la Văcăreşti şi înfrumuseţându-se cu toate podoabele şi pe den lăuntru şi pe den afară, praznic mare au făcut domnul în ziua de Sfenta Troiţă, ce iaste hramul mănăstirii. Şi mergând cu toţi arhiereii şi egumenii şi cu toţi boiarii şi neguţătorii şi cu alt feliu de oameni din toată rânduiala, pre toţi i-au ospătat după cum se cade“, consemna Radu Popescu, cronicarul oficial al domnului Nicolae Mavrocordat. Şi adăuga că domnul a hotărât ca din veniturile mănăstirii „streinii să-i primească, pe goli să-i îmbrace, flămânzii să-i sature, bolnavii să-i caute, pre cei din temniţă să-i cerceteze cu milă“.

Construcţia a fost începută în 1716, reluată după 1719 şi terminată în septembrie 1722. La 13 septembrie 1724 a fost sfinţită in 1724, iar peste un an s-a terminat zidul împrejmuitor, care o transforma într-o adevărată fortăreaţă. A durat atât de mult zidirea şi pentru că Nicolae Mavrocordat a fost dus de trupele austriece care ocupaseră Bucureştii, în timpul războiului cu otomanii, din 1716-1718, în Transilvania. Fiul lui Nicolae, Constantin Mavrocordat, a adăugat paraclisul, în 1736, şi foişorul cu coloane cu solzi, ca un trunchi de palmier. Un călător cultivat, negustor şi colecţionar din sudul Franţei, Jean-Claude Flachat, o numea „cea mai frumoasă biserică pe care o ştiu în lumea grecilor“, adică a ortodocşilor.

Academicianul Răzvan Theodorescu sublinia semnificaţia ctitoriei: primul monument în care s-a conturat limpede felul în care o dinastie fanariotă vrea să continue tradiţiile brâncoveneşti, cantacuzine, basarabeşti, într-un cuvânt, ale statalităţii româneşti, aşa cum nu găsim nicăieri la sud de Dunăre, unde statele dispăruseră de trei secole, înghiţite în Imperiul Otoman.

Între 1716-1722, în isprăvnicirea boierilor Matei Mogoş, Manolache şi Iane, această ctitorie, care este o culme a stilului brâncovenesc şi cântecul de lebădă al artei vechi româneşti, a fost împodobită cu o bogăţie de sculptură, de la portal la coloanele superbe şi uriaşe ale pronaosului până la capitelurile neocorintice. Planul monumentului dezvolta un pronaos care era conceput ca o necropolă princiară, după modelul anterior al Hurezilor, al Cotrocenilor, al bisericii Mitropoliei. Cuvintele pot cu greu descrie, celor de azi, care nu mai pot admira monumentul decât în imagini de arhivă, bogăţia şi somptuozitatea decoraţiei în piatră sau splendoarea frescelor. Pisania mănăstirii era timbrată de stemele reunite ale Moldovei şi Ţării Româneşti.

Închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim, mănăstirea a fost prost administrată şi era, la jumătatea veacului al XIX-lea, într-o stare jalnică. Atunci a fost transformată în puşcărie. Nefericită idee, care a ascuns-o privitorilor credincioşilor şi, cum spunea Nicolae Noica, a uşurat asasinarea ei, căci ieşise din conştiinţa publică drept loc de închinăciune, rămânând doar ca puşcărie: „La Văcăreşti“! La începutul secolului XX, un director al puşcăriei a avut ideea să toarne beton peste brâurile de piatră sculptată ce îmbrăţişau mănăstirea. Le-a făcut, până la urmă, un bine, protejându-le de distrugere şi de intemperii, ele ieşind la lumină, când, după 1973, puşcăria a fost desfiinţată şi au început lucrările de restaurare. Dar soarta a fost în continuare nemiloasă cu minunăţia ctitorită de Mavrocordaţi. Peste un deceniu, planurile de sistematizare a Bucureştiului gândite de cele două minţi luminate ale regimului comunist, Nicolae (tot un Nicolae!) şi Elena, au vrut acolo viitorul Tribunal suprem. Eforturile depuse de câţiva intelectuali curajoşi, ale căror nume trebuie amintite – Grigore Ionescu, Dinu C. Giurescu, Răzvan Theodorescu, Henrieta Delavrancea Gibory, D.M. Pippidi, Vasile Drăguţ, Aurelian Trişcu, Radu Popa, Virgil Cândea – nu au reuşit să salveze monumentul unicat în Sud-Estul Europei.

Povestea tragediei Mănăstirii Văcăreşti trebuie întregită cu povestea bibliotecii pe care Nicolae Mavrocordat s-a străduit să o alcătuiască acolo. Un catalog al acesteia, din 1723, care se păstrează, cuprinde 237 de autori. În dotarea acestei biblioteci, domnul român se afla în concurenţă cu regele Franţei, Ludovic al XV-lea. Trimişi ai acestuia se aflau la Istanbul pentru a achiziţiona manuscrise rare. Mavrocordat însă era cu un pas înaintea lor, căci cunoştea locurile mult mai bine şi plătea preţuri pe care emisarii regelui Franţei nu şi le puteau permite. Nicolae Mavrocordat îi dăruise deja regelui Franţei două manuscrise preţioase. I-a mai trimis unul, extrem de rar, din secolul al VIII-lea, Sfintele paralele, prima scriere a Sf. Ioan Damaschin. Are 394 file scrise pe pergament, cu frumoase caractere unciale pe două coloane şi cu 1.658 de miniaturi, fapt rarisim pentru un manuscris miniat. Titlurile capitolelor şi numele autorilor citaţi sunt scrise pe fond de aur. Sunt 456 de portrete în medalioane brodate cu perle de aur. Regele Franţei i-a trimis în schimb o tipăritură contemporană, ce putea fi achiziţionată la orice anticariat din Paris. Iar în cataloagele în care este prezentat acest manuscris nu se menţionează numele lui Nicolae Mavrocordat.

La moartea domnului român apăruse ştirea că s-ar vinde biblioteca principelui şi se arătaseră doritori să o cumpere: papa Clement al XII-lea, împăratul romano-german Carol al VI-lea sau regele Angliei George al II-lea. Era o ştire falsă, căci Constantin Mavrocordat nu avea de gând să o vândă. A fost risipită însă de vremurile tulburi abătute peste aceste pământuri.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România București FM
Prezentator / voice over – Alex Minculescu
Operator video / editor video – Cosmin Boroiu
Coordonator proiect – Alex Minculescu, Vicențiu Andrei

Lasă un răspuns