Scoala Ardeleană – Propune pentru prima oară înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin

2577
0
DISTRIBUIȚI

Prima generaţie de cărturari români care şi-a consacrat în mod sistematic o mare parte a unei prodigioase activităţi acţiunii de culturalizare şi educare a maselor a fost cea a Şcolii Ardelene. Prin corifeii săi, Şcoala Ardeleană a polemizat cu autorii care, după publicarea memoriului Supplex Libellus Valachorum, se căzneau să demonstreze că românii s-au format oriunde în altă parte, numai în Transilvania nu, şi că nu se trăgeau din romani. Din acest motiv au şi exagerat originea romană, considerând că dacii ar fi fost exterminaţi după cucerirea Daciei. Un lucru deosebit a fost acela că au redactat bună parte din opera lor în latină, pentru ca respectivele lucrări să aibă circulaţie europeană.

Samuil Micu a scris o istorie a românilor în latină, pentru străini, pe care o rezumă apoi pentru cititorul român în Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor. Este abordată istoria românilor în general, dincolo de frontierele care îi despărţeau. Tot el a scris Istoria, lucrurile şi întâmplările românilor pre scurt (1806). În cele patru volume prezenta colonizarea Daciei, domnii Ţărilor Române, istoria episcopiei româneşti din Transilvania. În prefaţă nota: „Tu, o cuvântătoriule române, primeşte această puţintică, dar cu multă osteneală şi provegheare adunată istorie a neamului tău şi de poţi au tu te nevoieşte, au de nu poţi, încai îndeamnă şi ajută pe alţii, carii pot, ca mai pre lung şi mai pre larg lucrurile şi întâmplările neamului românesc […] să le scrie şi la tot neamul cunoscute să le facă“. Căci „cărturarii români nu vor putea duce la înţelepciune pe cei neînvăţaţi şi simpli altfel decât prin cartea care să li lumineze mintea şi să înţeleagă şi ei ce e bun şi priincios. Dar şi aceşti puţini cărturari n-ajung pentru a-i învăţa din gură pe atâţia, ci prin cărţi mai uşor se poate face aceasta, căci orice om de rând care poate ceti, cetind începe încetinel a pricepe şi a cunoaşte“. Gheorghe Şincai a scris Hronica românilor şi a mai multor neamuri…, prin care impune definitiv tratarea unitară a celor trei ţări române. Iar Petru Maior, pe care Pompiliu Teodor îl considera cel mai mare istoric român de la începutul secolului al XIX-lea, a redactat cu caracter direct polemic cu susţinerile lui Sulzer, Engel şi Eder Istoria pentru începutul românilor în Dachia şi o altă lucrare, Dialog pentru începutul limbii române între nepot şi unchi.

Împreună au elaborat lucrări precum Elementa linguae daco romanae sive valachicae (Samuil Micu şi Gheorghe Şincai) şi Lexiconul de la Buda (Samuil Micu, Petru Maior, Vasile Coloşi, Ioan Corneli, Ioan Teodorovici şi Alexandru Teodori). Elementa este prima gramatică tipărită a limbii române. Sunt utilizate exemple din toate provinciile româneşti şi, fiind scrisă în latină, a fost accesibilă şi unor învăţaţi străini. Samuil Micu a tipărit în 1779, la Viena, o carte de rugăciuni cu litere latine, care conţine prima expunere succintă a sistemului ortografic etimologic cu caractere latine.

S-a vorbit despre erudiţia lor, s-au amintit excesele puriste în domeniul lingvisticii, dar nu s-a subliniat îndeajuns contribuţia lor la dezvoltarea învăţământului românesc în Transilvania. Rolul cel mai de seamă îl are Gheorghe Şincai, care avea să fie numit director al tuturor şcolilor unite din Transilvania. Îi stătea în faţă o sarcină uriaşă, căci şcolile din Ardeal, cele săteşti mai ales, erau lipsite de localuri, de învăţători, de manuale, iar învăţătorii erau prost plătiţi. Gheorghe Şincai conducea „şcoala de norme“, unde învăţătorii se pregăteau şase săptămâni pe an şi primeau certificate potrivit rezultatelor obţinute. Cei care nu promovau toate examenele, reveneau cu seriile următoare. Episcopul unit I. Bob îi scrie protopopului Chiril Ţopa, la îndemnul lui Gheorghe Şincai, despre sprijinul pe care clerul trebuie să îl acorde şcolii săteşti: „Încâtu-i despre alegerea dascălilor, te vei înţelege cu sătenii şi veţi alege dascăl om ca acela care să poată nu numai diac satului a fi, ci şi norma a o învăţa şi pe cei aleşi îi vei trimite pe începutul postului celui viitoriu al Crăciunului aici la învăţătură, dar aşa de gătiţi, cât să aibă cu ce trăi peste tot postul.“ Între 1782-1794, Şincai a înfiinţat 300 de şcoli, „300 de izvoraşe de cultură“, cum spune Nicolae Iorga. Drept răsplată, pentru că i-a cerut episcopului, cam cu multă stăruinţă, să i se dea locuinţa şcolii ca să aibă unde locui şi creşte nepoţii, este arestat şi bătut, „încât în urma acestei dureri, mai târziu am pierdut şi dinţii“, scria el.

O activitate la fel de însemnată a desfăşurat şi Petru Maior. Iată cum o descria un izvor contemporan: „Mergea Petru Maior prin sate, unde adunând pruncii, făcea examen, pre cei ce ştia îi lăuda, pre ceilalţi părinteşte îi dojenea şi rânduia mijlociri ca să înveţe. Vara umbla pe câmpuri, prin păduri, unde ştia că sunt adunaţi pruncii a paşte vitele şi văzându-i, îi striga la dânsul, carii cunoscându-l, îndată alerga toţi acolo şi el îi întreba de cele ce au învăţat şi din nou îi mai învăţa şi-i lumina, având osebită dulceaţă de a băilui cu pruncii, pentru carea tuturor era iubit.“ Dar nu chiar de toţi. „Atâta a fost întru întâi prostia oamenilor acelora în treaba învăţăturii acesteia, cât unii ca [şi] când ar fi venit o nevoe mare pe sat, aşa şi până la domnii locurilor au ajuns cu plânsoare asupra protopopului, ca să-i scutească de învăţătură. Ieară după aceia văzând nu numai pre fiii săi, ci prin dânşii şi pre sine însuşi învăţaţi în cele trăbuincioase, i-au iertat de păcate lui Petru Maior şi părinţilor lui ce l-au făcut“.

După ce Inochentie Micu Klein şi autorii Supplexului dăduseră programul luptei naţionale, după ce Horea, Cloşca şi Crişan alăturaseră plebea luptei duse de intelectuali, prin Şcoala Ardeleană se strângeau toţi românii în jurul ideii de eliberare naţională.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Tg. Mureș
Prezentare – Emanuela Aranyos
Operator video/editor video – Alin Mariș
Coordonator proiect, voice over – Nicoleta Ghișa

Lasă un răspuns