Ţiganiada lui Budai-Deleanu – primul mare creator al literaturii române

3180
0
DISTRIBUIȚI

Dacă ar fi să răspundem sincer, câţi dintre noi am recunoaşte că nu am citit lucrarea lui Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada? Singura noastră operă barocă în adevăratul sens al termenului, cum o numea Nicolae Manolescu, este unica epopee a literaturii române. Ţiganiada rămâne un fenomen unic în literatura română, fără urmaşi. A intrat târziu în circuitul de valori, fiind tipărită întâia oară (prima versiune) de Theodor Codrescu, în revista Buciumul român, în 1875-1877. A doua versiune a fost publicată în 1925 de Gheorghe Cardaş. Prima variantă reflectă atmosfera sceptică a crizei valorilor şi miturilor iluministe. A doua variantă aduce prin Romândor marele erou romantic, poporul, prin care supravieţuieşte Vlad Ţepeş, proiectat în viitor ca o aspiraţie eternă şi permanentă. Potrivit unui comentator, aproape că nu îşi găseşte nici azi criticul care să o înfăţişeze cititorilor în chipul potrivit. Aprecierile merg de la a o considera o operă scrisă în glumă, pentru amuzamentul propriu al autorului şi al prietenilor până la mesaj politic şi filosofic al lui Budai-Deleanu, o sinteză a aspiraţiilor legitime ale românilor de veacuri.

Dar mai întâi să-i prezentăm, pe scurt, conţinutul. Este alcătuită din 12 cânturi. Acţiunea se petrece în Muntenia secolului al XV-lea, pe vremea lui Vlad Ţepeş. Pregătindu-se de lupta cu otomanii, domnul îi strânge la un loc pe ţigani, alcătuind o oaste înarmată şi hrănită de domn. Defilează pe cete prin faţa lui vodă, apoi merg la Bărbăteşti şi Inimoasa, unde instalează tabăra. Se ceartă mereu pe drum. Satana, care îi sprijinea pe otomani, o fură pe Romica, logodnica lui Parpangel. Acesta o caută şi o găseşte în palatul din pădurea nălucită. Sfântul Spiridon face un semn şi palatul şi Romica dispar. Parpangel rătăceşte nemângâiat prin codru, bea apă dintr-un izvor cu apă vie, capătă puteri nebănuite, îmbracă armura viteazului Argineanu şi face prăpăd în rândurile păgânilor. În bătălia lui Ţepeş cu otomanii intervin sfinţi şi draci. În final, lupta este câştigată de Vlad Ţepeş. Până la urmă Parpangel se căsătoreşte cu Romica. La nuntă îşi povesteşte călătoria în Iad şi Rai. Ţiganii vor să îşi întemeieze un stat al lor, dar se ceartă asupra formei de guvernământ şi cine să fie conducătorul, se încaieră şi în final se împrăştie. La rândul lui, Vlad Ţepeş este înlăturat din domnie de boieri. Armata lui alege un nou conducător, Romândor, căruia îi cer să-i ducă „ori la slobozie sau la moarte“. Textul este însoţit de ample însemnări în subsol, semnate de Mândrilă, Părintele Filologos, Cocon Erudiţianul, Cocon Simpliţian, Popa Nătăroi, Vintilă, Androfilos, prin care Ion Budai-Deleanu accentuează critica şi satira.

De ce a scris Ion Budai-Deleanu această epopee? Ne oferă diferite explicaţii. Râvnea să întruchipeze o „izvoditură noao şi orighinală românească“, fiind de la început conştient de dificultăţile pe care avea să le întâmpine. Regretă şi faptul că „luând firul istoriei neamului nostru românesc, de când să au aşezat în Dacia, câţi şi mai câţi bărbaţi, cu tot feliul de vărtuţi strălucitori, am cunoaşte doară acum, deacă să ar fi aflat între români, din vreme în vreme, bărbaţi care să fi scris viaţa lor şi cu măestru condeiu împodobindu-le fapte şi înălţându-i după vrednicie, să îi fie trimis strănepoţilor viitori.“ În alt loc scrie: „Am izvodit ceastă poeticească alcătuire sau mai bine zicând jucăreauă, vrând a orma ş-a introduce un gust nou de poesie românească“. Iar în scrisoarea către Mitru Perea (anagrama lui Petru Maior) din debutul operei afirmă: „Însă tu bagă samă bine, căci toată povestea mi se pare că-i numai o alegorie în multe locuri“. Parcă ar fi vrut să zăpăcească şi mai tare pe cei ce vor citi Ţiganiada.

Într-adevăr, ţiganii sunt o metaforă pentru a sublinia haosul, slăbiciunile egoiste ale neamului omenesc. „Prin ţigani să înţăleg şi alţii, carii tocmai aşa au făcut şi fac ca şi ţiganii oarecând. Cel înţălept va înţălege… că, fiind eu ţigan ca şi tine [în scrisoarea către Mitru Perea îşi ticluieşte o biografie ţigănească pentru a justifica numele operei], am socotit cuvios lucru de a scrie pentru ţiganii noştri ca să priceapă […] şi să înveţe a nu face şi ei doară nebunii asemene, când s-ar tâmpla să fie cândva la o tâmplare cu aceasta.“ La rândul său, Vlad Ţepeş este un termen de referinţă şi de antiteză cu lumea contemporană, imaginea ideală a unui stat bine organizat.

Este o lume a nebuniei, a ordinii întoarse pe dos. Lumea este bântuită de oarba întâmplare şi de năluci, care îl îndepărtează pe om de calea cea dreaptă. Când Parpangel se trezeşte din vis, constată că se află într-o baltă cu broaşte, nu în castelul desfătărilor. Epopeea este o întrebare dacă umanitatea are vreo şansă să atingă fericirea socială, o întrebare a secolului al XVIII-lea.

Autorul acestei stranii scrieri este un om cu desăvârşire occidental, fără a pierde cu nimic din spiritul ţăranului ardelean. Avea o cunoştinţă desăvârşită a literaturilor clasice, a celei italiene, germane, franceze, cita pe Milton şi pe Gibbon. După cum scria George Călinescu, „numai Eminescu mai târziu a siluit limba sau a scociorât forme cu atâta sistemă şi Budai îi este un mare înaintaş.“ Şi să încheiem cu aprecierea unui alt critic: Ţiganiada apare într-o cultură încă nenăscută. Face un salt, „recuperând dintr-un foc o serie de etape şi vârste literare […], aliniind-o pe cât posibil celorlalte literaturi occidentale cu vechime“.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Timișoara
Prezentare, voice over – Sergiu Galiș
Operator video/editor video – Ovidiu Novac
Coordonator proiect – Aurelian Teculescu

Lasă un răspuns