Mişcarea lui Tudor Vladimirescu – Începutul mişcării de redeşteptare naţională

785
0
DISTRIBUIȚI

„Iar după moartea Măriei Sale (Alecu Suţu) s-au sculat un Tudor Vladimirescu, slugeriu fiind în partea Oltului, şi au strâns o samă de nebuni, vrând să facă dreptate în Ţara Românească“, grăia o însemnare marginală pe un manuscris din biblioteca episcopului de Buzău, contemporană cu evenimentele. Considerată iniţial o răscoală, „înălţată“ apoi la rangul de mişcare revoluţionară, ajunge revoluţie, pentru ca astăzi practic să nu mai fie amintită, la fel ca multe alte momente esenţiale ale istoriei noastre din veacul al XIX-lea, cel al redeşteptării naţionale.

Cauzele ridicării la luptă erau consemnate chiar de izvoarele din epocă. „De şase ani, tiranul Caragea alt nu a lăsat bieţilor patrioţi ţărani decât numai ticăloasele suflete din trupurile cele dosădite de necazuri“.Lozinca lui Tudor era „Dreptate şi slobozenie“. Un document austriac o interpreta astfel, dând şi o încadrare europeană mişcării: „Din Mănăstirea Tismana, unde-şi stabilise cartierul general, el [Tudor] a lansat o proclamaţie către poporul român concepută într-un stil autentic carbonar [carbonarii au fost o organizaţie revoluţionară secretă italiană, activă între 1800-1831], pentru a-i îndemna să ridice armele cu scopul de a elibera clăcaşul de subt presupusa tiranie a nobilimii şi a autorităţilor existente, deviza lui fiind: Pace bordeelor, război palatelor“.

Cauzele au fost mult mai profunde şi ţin de nevoia de schimbări majore, care să înlocuiască„vechiul regim“, ce nu mai corespundea cu stadiul de dezvoltare al societăţii româneşti.Proiectele de memorii înaintate în acea vreme de boieri reflectă aceste schimbări, care cereau o altă organizare a statului, o mai mare libertate de mişcare şi în final independenţa.

Tudor se ridicase din rândul boierimii libere, avea cunoştinţe juridice (a câştigat un proces la Viena). În timpul războiului ruso-otoman din 1806-1812 a comandat 6.000 panduri. A primit gradul de locotenent în armata ţarului. Citise Istoria pentru începutul românilor în Dacia, a lui Petru Maior. Un contemporan ni-l descrie astfel: „Om de statură mai mult înalt decât de mijloc, talia bine proporţionată, faţa blondă, mustaţa galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici slab, cu o mică bărbie, om nu urât; sta drept, ţanţoş; vorba brevă, răstită şi după facultatea lui destul de elocuentă, aier de comandant“.

Una dintre controversele legate de anul 1821 priveşte legăturile pe care Tudor le-a avut cu Eteria, mişcarea secretă a grecilor, pornită din Rusia, iniţial cu binecuvântarea ţarului. Visul Eteriei era restaurarea Imperiului Bizantin. În schimbul ajutorului pe care îl aşteptau de la Rusia, erau de acord ca aceasta să anexeze Principatele Române, ceea ce eteriştii nu i-au spus lui Tudor. Între acesta şi reprezentanţii Eteriei s-a încheiat o convenţie. „Noi vom înlesni trecerea prinţului Ipsilanti peste Dunăre, ca să meargă pentru liberarea patriei sale, iar nouă ne vor ajuta ruşii ca să luăm cetăţile de pe pământul ţării noastre şi apoi ne vor lăsa liberi şi cu legile noastre“, credea Tudor.El a avut o înţelegere şi cu marii boieri Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membrii ai Comitetului de ocârmuire instaurat după moartea domnului Alexandru Suţu, care i-au dat un act din care rezulta că Tudor fusese ales să ridice „norodul cu arme“, spre „obştescul folos al neamului creştinesc şi al patriei noastre“.

În seara aceleiaşi zile când a primit înscrisul de la cei trei mari boieri, 18/30 ianuarie 1821, Tudor pleca din Bucureşti spre Oltenia. La 22 ianuarie ajungea la Mănăstirea Tismana.A doua zi, pe câmpia de la Padeş, se citea proclamaţia către ţară. „Nicio pravilă nu opreşte pre om de a întâmpina răul cu rău! Şarpele când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa […] Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi?“. La 19 martie 1821 era la Cotroceni. Peste trei zile intra în Bucureşti. La 23 martie încheie un acord cu boierii. Practic abandonează revendicările şi principiile proclamate la Padeş, în schimbul legitimării mişcării sale de către boieri. Între timp, ţarul dezavuase Eteria. Boierii, văzând că nu este vreo speranţă de ajutor din partea Rusiei, au început să-i ceară să se retragă. Tudor a ocupat noi puncte din Bucureşti: Mănăstirea Mihai Vodă, grădina Bellu, Mitropolia şi Mănăstirea Antim şi punctele de trecere de pe Argeş şi Sabar.

În mai, Poarta a decis să treacă la represiune. Trupele otomane au avansat lent, pe fondul unor negocieri purtate cu Tudor, în vreme ce relaţiile acestuia cu Eteria se deteriorau.„Eu trec peste Olt, cu toată Adunarea norodului, ca să mă întăresc în mănăstirile ce le-am umplut cu zaherele şi cu panduri şi nădăjduiesc să mă ţin acolo multă vreme, ca în nişte cetăţi, până când îi vom sili pe turci să dea ţării drepturile şi privilegiile ce norodul le-a cerut prin mine, de la Înalta Poartă“, a hotărât Tudor. Nu a mai apucat. Prin trădarea căpitanilor săi Dimitrie Macedonschi şi Hagi Prodan, Tudor este luat de eterişti la Goleşti, la 21 mai, dus la Târgovişte, supus unui simulacru de proces şi ucis în noaptea de 26 spre 27 mai 1821. Lupta de rezistenţă a mai continuat două luni, mai ales în zona Tismana.

„Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit“, scria un contemporan. „Ridicarea lui Tudor fu deşteptarea naţiei“, subliniaNicolae Bălcescu, unul dintre cei care i-au continuat opera.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Oltenia-Craiova
Prezentare – Daria Andriescu
Voice over – Gabriel Liviu Balica
Operator video – Cosmin Meca
Editor video – Alin Cîrțînă
Coordonator proiect – Davian Vlad

Lasă un răspuns