Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 şi 24 ianuarie

197
0
DISTRIBUIȚI

Posibilitatea de a avea instituţii organizate pe baze similare, precum armata, dar doi domni diferiţi, iată ce le oferea Convenţia de la Paris românilor care doreau unirea. Este meritul elitei române de atunci că a reuşit să treacă, nu fără multe opinteli, peste diferenţe şi să impună o soluţie, acceptată în final şi în exterior, care a asigurat Unirea.

Principiile stipulate pentru organizarea alegerilor erau defavorabile. Se prevedea un cens foarte ridicat, care limita mult numărul alegătorilor şi pe cel al celor ce puteau fi aleşi. În Bucureşti, la o populaţie de circa 120.000 de locuitori, votau, în cazul cel mai bun, 308 alegători. În Ismail, la colegiul al doilea, era un singur alegător care se putea alege doar pe sine. Unirea o doreau cei mai mulţi, dar exista tabăra ,,naţională“, cuprinzând pe foştii luptători de la 1848 („radicali“, „unionişti“ sau „progresişti“) şi gruparea conservatoare, a foştilor domni (Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei în Ţara Românească, respectiv Mihai Sturdza în Moldova) şi a partizanilor lor. Bătălia pentru alegerea adunărilor elective a fost dură.

Alegerile din Moldova au adus în Adunarea Electivă o majoritate a partidei naţionale. Doar că în rândurile acesteia se formaseră diferite grupuri: unii îl susţineau pe Vasile Alecsandri, alţii pe Costache Negri. Erau 38 de pretendenţi amatori de domnie, dacă îi socotim şi pe cei din tabăra conservatoare. Şi aici a intervenit minunea. Mai întâi a renunţat Alecsandri în favoarea lui Negri. Prea radical, acesta nu era acceptat nicicum de conservatori. În seara zilei de 3/15 ianuarie, deputaţii unionişti se întruniră pentru a se pune de acord asupra unui singur candidat. După discuţii fără rezultat, se părea că adunarea avea să se termine printr-un eşec. Atunci Lascăr Rosetti încuie uşa şi declară că nu se vor despărţi până nu vor cădea de acord asupra candidatului unic. Neculai Pisoţchi îl propuse pe colonelul Alexandru Cuza, a cărui demisie din postul de ispravnic de Covurlui, în semn de protest împotriva felului cum se alcătuiseră listele de alegători pentru Divanul ad-hoc, făcuse o adâncă impresie în toată ţara. El fu acceptat imediat de toţi cei prezenţi. A doua zi era ales în unanimitate domn al Moldovei. „Ore întregi – povestea un martor ocular – au durat strigătele entuziaste ale poporului. Principele era aşa de mişcat, încât în tot timpul paradei avea lacrimi în ochi“. Dincolo de munţi, Gazeta Transilvaniei prezentă în chip elogios pe Cuza; un portret mare cât pagina gazetei însoţea textul.

Între 8 şi 12 ianuarie, avură loc alegerile de deputaţi pentru Adunarea Electivă a Ţării Româneşti. Deşi oraşele votară în majoritate, iar Bucureştii exclusiv, pentru candidaţii partidei naţionale, majoritatea celor aleşi aparţinea conservatorilor. Partida naţională avea de dus o luptă grea spre a asigura reuşita unui candidat al ei. Pentru a-şi asigura succesul, prin tineri propagandişti, fu ridicată populaţia Bucureştilor: tăbăcarii, care fuseseră prezenţi şi la 1821 şi la 1848, măcelarii, cu cuţitele lungi ale meseriei, apoi negustorii, precum şi locuitorii de la marginea oraşului, mahalagii, purtând ciomege groase. Au fost acolo şi elevii claselor superioare, fură chemaţi şi ţărani din satele vecine. În dimineaţa zilei de 22 ianuarie, când începură lucrările Adunării Elective, Dealul Mitropoliei şi curtea Adunării erau pline de o mare mulţime, care îi huidui pe adversarii partidei naţionale şi pătrunse chiar în sala de şedinţe. „Prezenţa mulţimii adunate în curtea Mitropoliei – comentează într-un raport consulul austriac Eder – a contribuit mai mult decât elocinţa vorbitorilor minorităţii să facă majoritatea înţelegătoare“.

Într-o şedinţă a membrilor partidei naţionale, ţinută în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, într-o sală a hotelului „Concordia“ de pe Strada Germană, actuala stradă Smârdan (azi o ruină, spre ruşinea urmaşilor celor ce au făcut Unirea), Dimitrie Ghica – care şi-a dat seama că o candidatură a lui este exclusă – a propus să fie ales domn al Munteniei Alexandru Cuza. Propunerea întruni adeziunea unanimă. Numai comandantul armatei, generalul Vlădoianu, care convocase la el acasă pe unii dintre ofiţerii garnizoanei, fu informat. El şi-a dat consimţământul să sprijine hotărârea luată. A doua zi, 24 ianuarie 1859, după ce se deschise şedinţa Adunării Elective, la orele 11 dimineaţa, Vasile Boerescu ceru preşedintelui şedinţă secretă, având a face o propunere. Cererea se admise şi deputaţii trecură într-o sală vecină, unde Boerescu luă din nou cuvântul. Cu un discurs înflăcărat, care produse o adâncă impresie, îi convinse să aleagă tot pe Alexandru Ioan Cuza. Cei mai mulţi dintre deputaţi aveau lacrimi în ochi. Un reprezentant al majorităţii, aprobând propunerea, cită precedentul Suediei şi Norvegiei, care aveau acelaşi suveran. Alţi deputaţi, între care chiar fiii lui Ştirbei şi Bibescu, foştii candidaţi, îşi dădură de îndată asentimentul. La finalul votului, toate cele 64 de buletine de vot poartă acelaşi nume.

La manifestarea de bucurie a Adunării se adaugăuna şi mai puternică a bucureştenilor. Mulţimea, amestecată cu oştirea, joacă la toate răspântiile Hora Unirii, până seara târziu, la lumina torţelor; oamenii se îmbrăţişează fără să se cunoască.

La telegrama care îi anunţa alegerea, Cuza răspunde: „Mulţumesc Adunării Elective pentru votul său unanim de încredere şi declar că primesc cu mândrie şi recunoştinţă de a fi domn a Ţării Româneşti, precum sunt domn al Moldovei“.

Cu domnia lui Cuza vodă începe crearea României moderne.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Constanța
Prezentare, voice over – Adelina Tocitu
Operator video/editor video – Bogdan Turlacu
Coordonator proiect – Dana Sterghiuli

Lasă un răspuns