Legea secularizării averilor mănăstireşti – una dintre cele mai importante măsuri luate de Cuza

124
0
DISTRIBUIȚI

După ce vreme de câteva secole Ţările Române au susţinut cu bani şi moşii locurile sfinte, se „naţionalizează“ averile acestora din ţară, în condiţiile în care acestea reprezentau 25% din suprafaţa ţării

În scurta sa domnie, Alexandru Ioan Cuza a întreprins reforme şi a creat instituţii ce au dat chipul României moderne: Direcţia de Statistică, Universităţile din Iaşi şi Bucureşti, Curtea de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Centrală a Poştelor, Ministerul Afacerilor Străine, Curtea de Conturi, Codul Penal, Primăria Capitalei, Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, Codul Civil. Alături de reforma agrară şi cea electorală, legea secularizării averilor mănăstireşti este socotită una dintre cele mai importante măsuri luate de domnitor.

Vreme de câteva sute de ani, domnii şi boierii români au fost cei mai importanţi sprijinitori ai Ortodoxiei cuprinsă în Imperiul Otoman. Daniile acestora către Sfântul Munte şi către mănăstirile din Orientul Apropiat, reparaţiile sfintelor lăcaşuri plătite din Ţările Române l-au determinat pe arhimandritul rus Profirie Uspenski să spună, în secolul al XIX-lea, că „niciun popor nu a copleşit Muntele Athos cu atâtea binefaceri ca poporul român“. Dând dovadă de ingeniozitate, domnii români au găsit modalitatea prin care să îşi poată exercita calitatea de ctitori (care, în dreptul bizantin, defineşte nu numai pe cel care construieşte un monument de cult, ci şi pe cel care îl reface sau îi asigură supravieţuirea) şi în cadrul dreptului islamic, intervenind în calitate de timarioţi (posesori ai veniturilor) ai unor mănăstiri în apărarea lor la Istanbul, evident fără să preia ceva din drepturile ce li se cuveneau în respectiva calitate, ci dând ei bani sfintelor lăcaşuri. Aşa s-a ajuns ca, în timp, mănăstirile din Grecia şi din Orientul Apropiat să deţină însemnate suprafeţe şi proprietăţi în Principate.

Proiectul de lege privind bunurile mănăstirilor închinate nu figurează printre acelea anunţate de mesajul domnesc de deschidere a Camerei din 1863. Ar fi însemnat o provocare directă a acelora dintre Puterile Garante ale Convenţiei de la Paris, care prevedea modalitatea de rezolvare a problemei. Legea avea însă să fie adusă în discuţia Parlamentului înaintea celor electorală sau agrară. La 10/22 august 1863, s-a trimis Porţii o notă prin care se propunea rezolvarea disputei bunurilor mănăstirilor închinate, contra unei substanţiale despăgubiri oferite „Locurilor sfinte“, plus o sumă însemnată pentru înfiinţarea unei şcoli laice şi a unui spital la Istanbul, unde să fie primit oricine, indiferent de confesiune. Ierarhii greci au refuzat propunerea, contând pe sprijinul Imperiului Otoman, al Marii Britanii, Rusiei şi Austriei. Poarta anunţă intenţia convocării unei conferinţe internaţionale pe această temă, ceea ce precipită votul în Parlament pentru legea secularizării averilor mănăstireşti (erau acum incluse şi averile mănăstirilor neînchinate, pentru a evita o posibilă acuzaţie de discriminare). Suprafaţa totală care intra astfel în posesia statului reprezenta 25% din suprafaţa ţării. La 13/25 decembrie guvernul prezintă Camerei proiectul de lege al secularizării, care e votat cuo majoritate covârşitoare: 93 voturi pentru şi 3 contra. Potrivit legii, egumenii greci erau obligaţi să predea guvernului român „ornamentele, cărţile, vasele sacre şi documentele“ mănăstirilor pe care le conduseseră.

Măsura a fost posibilă graţie sprijinului Franţei, a cărei autoritate, după războiul Crimeii, cântărea greu în concertul politic european. Napoleon al III-leapreciza, în noiembrie 1863: „Guvernul împăratului şi cele mai multe dintre celelalte cabinete semnatare ale Tratatului de la Paris n-au stat pe gânduri în a recunoaşte că ar fi potrivnic principiilor dreptului public european de a îndatora guvernul Moldo-României a lăsa mănăstirile, care alcătuiau, în stare de mână moartă, o foarte mare parte din teritoriul lor, sub ocârmuirea călugărilor străini“. România a profitat şi de o conjunctură europeană favorabilă, căci Marile Puteri, şi în special Rusia, erau preocupate de problema polonă, mult mai importantă decât cea a bunurilor mănăstirilor închinate.

Totuşi, Rusia şi-a găsit timp şi pentru acest subiect. Principele Gorceakov, ministrul de Externe, transmitea însărcinatului cu afaceri la Istanbul: „Vom continua să considerăm biserica Orientului drept victima unei spoliaţiuni incalificabile şi ne menţinem, ca şi în trecut, la protocolul XIII al conferinţei de la Paris“. În ziarul Le Nord, care apărea la Bruxelles, dar era subvenţionat de Ministerul de Externe rus, se publica, cu o zi înainte de votarea legii secularizării, o corespondenţă în care era atacat violent guvernul Kogălniceanu; corespondentul nu ezita să îi ironizeze pe români, numindu-i „pretinşi descendenţi danubieni ai lui Romulus“. După vot, ruşii au propus Porţii, în mod secret, ocuparea României de Imperiul Otoman, Rusia şi Austria.

În anul următor, 1864, s-a întrunit la Istanbul o conferinţă a ambasadorilor Puterilor Garante. O comisie urma ca, pe baza titlurilor de proprietate ale mănăstirilor închinate, să stabilească lista bunurilor respective, venitul lor şi sarcinile care le grevează. În mod paradoxal, tocmai ierarhii greci au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să amâne lucrările comisiei şi, până la urmă, să le zădărnicească, crezând că prin această metodă îşi apără mai bine drepturile. Şi asta în condiţiile în care România a dublat practic oferta de despăgubire. În final, ţinând cont de sprijinul ferm şi permanent al Franţei şi de faptul că celelalte puteri îşi pierduseră interesul pentru subiect, Rusia, nevoind să rămână izolată şi să-şi atragă resentimentul României unde, în privinţa secularizării, se realizase un acord unanim, şi-a modificat, spre finele anului 1864, punctul de vedere. În vremea lui Carol I, Parlamentul României a declarat problema închisă şi nu s-a mai plătit nicio despăgubire.

Acţiunea curajoasă a factorilor politici români a pus încă o dată, folosind cu abilitate contextul internaţional, Europa în faţa unei situaţii împlinite, după metoda patentată în 1859.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România București FM
Prezentator / voice over – Alex Minculescu
Operator video / editor video – Cosmin Boroiu
Coordonator proiect – Alex Minculescu, Vicențiu Andrei

Lasă un răspuns