Intrarea României în Primul Război Mondial

192
0
DISTRIBUIȚI

La izbucnirea Primului Război Mondial, România a ales să rămână neutră. Ţara era nepregătită pentru război. Dar când fusese vreodată?

Au urmat doi ani de intense negocieri diplomatice, Bucureştiul dorind să obţină din partea ţărilor Antantei (Franţa, Marea Britanie, Rusia şi, din 1915, Italia) asigurări ferme că la sfârşitul războiului avea să poată realiza unirea cu românii din Monarhia Austro-Ungară. Rusia însă nu dorea încheierea unui astfel de document, căci nu voia o Românie mai puternică în drumul Rusiei către Strâmtori sau care să revendice Basarabia, ţinutul pe care i-l răpise în 1812. La începutul lunii august 1916, preşedintele Franţei i-a adresat ţarului Rusiei o telegramă, prin care îi cerea să fie mai conciliant cu România. Iar României i s-a pus în vedere ultimativ că ori intră atunci în război ori poate să îşi ia adio de la idealul de unire. Raţiunea acestui ultimatum a ieşit la iveală în ultimii ani, când s-au pus în circulaţie noi documente. În cancelariile europene se discuta deja că Rusia nu mai putea rezista mult. Interesul Franţei era să creeze un pol alternativ de rezistenţă în Balcani, prin joncţiunea forţelor militare ale României şi Greciei, pentru momentul când prăbuşirea frontului rusesc devenea evidentă. De aceea a insistat pentru o ofensivă a armatei române la sud de Dunăre, ceea ce pentru români era o imposibilitate morală: noi intraserăm în război pentru a-i elibera pe fraţii din Transilvania.

La 4 august 1916, la locuinţa lui Vintilă Brătianu, fratele prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, în cel mai deplin secret, s-au semnat convenţia politică şi cea militară între România şi Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia. Cele două convenţii prevedeau recunoaşterea dreptului României de a se uni cu teritoriile locuite de români din Austro-Ungaria. România urma să declare război până cel târziu la 15 august 1916, iar Rusia trebuia să o sprijine cu o puternică ofensivă şi să asigure apărarea portului Constanţa.

Deplin secret, dar la 13 august ziarul Universul scoate o ediţie specială în care anunţă convocarea Consiliului de Coroană pentru a doua zi. „Mai putem adăoga, ca fapt precis, că în ce priveşte tratativele diplomatice cu Quadrupla [Antanta], ele au fost terminate cu succes şi au şi căpătat forma definitivă şi oficială.“

Ceva mai bine a fost păstrat secretul în privinţa măsurilor preliminare ce urma a fi executate imediat înainte de mobilizare. Sarcina elaborării acestor măsuri i-a revenit maiorului Radu R. Rosetti, şef al Biroului Operaţii, cu acordul şi în înţelegere cu superiorul său, locotenent-colonelul Ioan Răşcanu, şeful Secţiei III din Marele Stat Major. Din motive de maximă securitate, rezultatul muncii sale trebuia cunoscut și avizat doar de Ion I.C Brătianu, prim-ministrul şi totodată ministrul de Război până la 15 august 1916.

Duminică, 14 august, deşi se luaseră măsuri „pentru a se deruta curiozitatea publică“, mii şi mii de cetăţeni s-au îngrămădit pe Bulevardul Elisabeta şi pe străzile ce duceau la Palatul Cotroceni, unde se ţinea Consiliul de Coroană. De la Podul Elefterie până la Calea Victoriei era o mare de capete. Mulţimii i s-a interzis să treacă de Podul Elefterie. Prefectul Capitalei a precizat de dimineaţă că ziarele nu vor putea scoate ediţii speciale înainte să se dea comunicatul oficial.

La Palatul Cotroceni cei convocaţi au început să sosească de la 09.30. Pe la 10.15 persoanele răzleţe care se aflau prin curtea Palatului au fost îndepărtate. Consiliul a ţinut până la prânz, la ora 13.00. Brătianu, membrii guvernului, N. Filipescu şi Take Ionescu au fost salutaţi cu urale de mulţime, la plecare. Patrule străbat străzile Capitalei. În berării, la colț de stradă era un singur subiect de discuție: „Ce vom face? Ce hotărâre se va lua la Consiliul de Coroană“. Se paria cu frenezie și toată lumea avea impresia că avea dreptate.

Constantin Argetoianu nota şi el: „pe la orele 5 d.m., am asistat din balcon la proclamarea mobilizării. În stradă era o mare de oameni, ca la sărbătoare. Delir şi îmbrăţişări. După un sfert de ceas, urlete şi urale şi mai tari. Regele şi regina treceau spre Şosea, într-un automobil deschis. Mi-a fost dat să asist pentru prima oară în România la o adevărată explozie de iubire şi de loialism faţă de dinastie. Abia putea maşina să înainteze. […] Cu apusul soarelui atmosfera de euforie a început să se schimbe puţin. Nicio lanternă n-a mai fost aprinsă pe străzi; restaurantele, cafenelele, locurile de petrecere – ca şi casele particulare – n-au avut voie să lase nicio rază de lumină să se mai strecoare în afară“.

A prevalat la nivel naţional un entuziasm contagios, pe care îl reflectă nenumărate consemnări de epocă, atât în Vechiul Regat, cât şi în Transilvania, privind declanşarea luptei de eliberare a teritoriilor naţionale ocupate de Austro-Ungaria. Ion I.C. Brătianu avusese prudenţa să declare în Consiliul de Coroană care decisese intrarea în război: „Chiar de ar fi să fim bătuţi, prin faptul că patru din cele mai mari puteri ale lumii au recunoscut temeinicia revendicărilor noastre naţionale şi au consfinţit, printr-un act solemn, hotarele etnice ale românilor de peste Carpaţi, cauza românismului va face un pas înainte, mai mare şi mai însemnat decât oricând. Şi dacă nu azi, mâine vom culege roadele acestor jertfe şi acestor afirmări de drepturi“.

Românii au mai aşteptat, înfruntând mari greutăţi şi pierderi, încă doi ani până la împlinirea visurilor lor.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Timișoara
Prezentare, voice over – Sergiu Galiș
Operator video/editor video – Ovidiu Novac
Coordonator proiect – Aurelian Teculescu

Lasă un răspuns