Unirea Bucovinei la 1918

58
0
DISTRIBUIȚI

„Până în acel timp [anul 1775, când Poarta Otomană a cedat Imperiului Habsburgic, fără nici un drept, printr-o simplă convenţie, Bucovina], n-a existat o ţară numită Bucovina, deşi încă de la începutul secolului al XV-lea se pomeneşte despre o regiune păduroasă cu acest nume la graniţa polonă“, scria Dimitre Onciul.

În timpul Primului Război Mondial, au emis pretenţii asupra Bucovinei şi Rusia, mizând pe elementul slav din Bucovina şi determinată de interese geostrategice, dar şi mişcarea naţională ucraineană din Galiția și Bucovina.

La rândul ei, mişcarea naţională românească, deşi divizată între loialismul faţă de Viena şi voinţa de unire şi ai cărei fruntaşi erau împrăştiaţi de la Viena până în Basarabia, devine, pe măsură ce deznodământul războiului se apropia, tot mai activă. „Pentru refugiaţii ardeleni şi bucovineni, mulţi dintre ei proaspăt demobilizaţi de guvernul Marghiloman, Basarabia deveni o nouă patrie, în slujba căreia aceştia îşi puseseră toate forţele spirituale, ajutând la consolidarea noii vieţi româneşti în provincia dintre Prut şi Nistru“ – nota Dimitrie Marmeliuc, profesor universitar, membru în Consiliul Naţional.

La 14 octombrie s-a organizat la Cernăuţi o importantă adunare naţională, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă a Bucovinei, primari. S-a adoptat Moţiunea prin care reprezentanţii poporului român din Bucovina se declarau „în puterea suveranităţii naţionale, Constituantă a acestei ţări româneşti“. Se hotăra „unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent.“ Se instituia un Consiliu Naţional din 50 membri, care să apere drepturile românilor din Bucovina şi să stabilească o legătură între toţi românii. Consiliul avea să rămână în strânsă legătură cu guvernul României de la Iaşi.

La 21 octombrie refugiaţii bucovineni din Chişinău se întruneau din nou, în prezenţa trimisului S.U.A. şi a celui al Franţei, şi adoptau rezoluţia ca „întreg teritoriul din monarhia habsburgică, revendicat de statul român, recunoscut şi garantat prin tratatele de alianţă încheiate de România cu puterile Înţelegerii [Antantei] să fie liberat şi unit cu patria-mamă“. În primul număr al ziarului Glasul Bucovinei, apărut la 22 octombrie 1918, Sextil Puşcariu publica articolul „Ce vrem”. „Vrem să rămânem români pe pământul românesc şi să ne cârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti […]. Pretindem ca împreună cu fraţii noştri din Transilvania şi Ungaria, cu care ne găsim în aceeaşi situaţie, să ne plăsmuim viitorul care ne convine nouă în cadrul românismului.“

La 3 noiembrie Adunarea Naţională a ucrainenilor, desfăşurată la Cernăuţi, a hotărât încorporarea în noua republică ucraineană a celei mai mari părţi din Bucovina. Soldaţi ucraineni întorşi de pe front şi membri ai legiunii ucrainene terorizau populaţia din Cernăuţi. Au pătruns şi în Palatul Naţional, unde îşi avea sediul Consiliul Naţional Român. Pentru a restabili ordinea în Bucovina, Iancu Flondor a solicitat sprijinul guvernului român. În acest scop, încă la 2 noiembrie 1918 a fost trimis la Iaşi Vasile Bodnărescu. El s-a întâlnit cu prim-ministrul României Alexandru Marghiloman, care a promis Consiliului Naţional Român să livreze arme, pentru constituirea unui corp de jandarmi sau a unei gărzi naţionale. Deoarece situaţia din Cernăuți devenise critică, Vasile Bodnărescu pleacă din nou la Iaşi, pentru a se solicita intervenţia armatei române în Bucovina. A fost trimisă Divizia 8, comandată de generalul Iacob Zadic. La 11 noiembrie trupele române intrau în Cernăuţi, fiind primite cu entuziasm de populaţie. La 12 noiembrie Consiliul Naţional Român a adoptat Legea fundamentală provizorie asupra ţării Bucovinei.

La 14 noiembrie, generalul Arthur Văitoianu, ministrul de Interne, i-l prezenta la Iaşi premierului C. Coandă pe Dimitrie Marmeliuc. „Pe dumneata generalul Văitoianu te-a ales pentru o misiune importantă în Bucovina dumitale – i-a spus generalul Coandă. Vei pleca imediat cu avionul, rugând acolo pe dl. Iancu Flondor, căruia-i vei preda acest plic, să vină cât de curând la Iaşi, tot cu avionul“. Flondor l-a delegat pe Sextil Puşcariu să meargă, în locul lui, la Iaşi. La 17 noiembrie, Marmeliuc era trimis la Chişinău pentru a-i comunica lui Ion Nistor, liderul bucovinenilor din Basarabia, că era aşteptat la Iaşi. Ajuns în Capitala ţării din acel moment, Ion Nistor, Sextil Puşcariu şi reprezentanţii guvernului român au stabilit paşii următori.

Guvernul român le-a pus la dispoziţie refugiaţilor bucovineni din Basarabia trei vagoane de tren cu care au ajuns la Cernăuţi. La 25 noiembrie s-a decis convocarea pentru 28 noiembrie a Congresului General al Bucovinei.

În sala sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi au participat, pe lângă delegaţii românilor, şi cei ai ucrainenilor, germanilor şi polonezilor. S-au strâns şi câteva mii de bucovineni. Din Basarabia au fost prezenţi Pan Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan. Au venit şi români din Transilvania. Reprezentantul polonezilor şi cel al germanilor s-au pronunţat pentru unire. „Ce frumoasă a fost acea zi de 28 noiembrie 1918! Se bucura parcă şi cerul de fericirea noastră, trimiţându-ne, în acel început de iarnă, raze calde de soare“ – nota Dimitrie Marmeliuc. Iar o ediţie specială a Glasului Bucovinei anunţa: „Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinţii noştri care au murit de dorul acestui vis de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi dezrobit!“

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România București FM
Prezentator / voice over – Alex Minculescu
Operator video / editor video – Cosmin Boroiu
Coordonator proiect – Alex Minculescu, Vicențiu Andrei

Lasă un răspuns