Sunt două statuete modelate în lut, un bărbat şi o femeie. Aparţin Culturii Hamangia, mileniile IV-II î.H. Le individualizează de alte creaţii similare ale epocii redarea corpului uman şi faptul că artistul a ştiut să le imprime o adevărată personalitate, ceea ce le face un unicat în arta vremii.
De ce 100? De ce momente esenţiale? Şi de ce pe pământ românesc?
100 ca să fie o cifră rotundă şi ca să avem suficiente motive să ne mândrim cu contribuţiile acestui pământ la civilizaţia universală.
Esențiale, pentru că multe sunt realizări ce au cunoscut consacrarea universală, fiind incluse pe lista patrimoniului UNESCO sau recunoscute ca priorităţi universale. Iar pentru cele care încă nu au o astfel de recunoaştere, vina ne revine.
Pe pământ românesc, pentru că unele aparţin unor perioade istorice când alte populaţii au locuit pe acest pământ. Dar, aşa cum veţi întâlni în orice muzeu francez, englez, german, american sau din oricare alt loc de pe glob, ele fac parte din patrimoniul locului şi sunt incluse între motivele de mândrie ale poporului actual de pe acel teritoriu.
Cele 100 de creaţii şi înfăptuiri, pe care “Eu aleg România” Istoria românilor în 100 de momente esențiale vi le propune în această serie, ar trebui să figureze în orice manual şcolar şi orice absolvent de liceu ar trebui să fi auzit de ele. Nu este cazul pentru toate. Am considerat necesar să vi le prezentăm acum, la ceas aniversar, pentru a vă oferi un motiv în plus să fiţi mândri că sunteţi români şi a vă convinge că avem datoria să respectăm faptele înaintaşilor prin ceea ce facem, fiecare, zi de zi, pentru a lăsa şi noi urmaşilor motive de mândrie.
Primul moment esenţial pe care vi-l propunem este ilustrat de două statuete, ce au o vechime între 4.000 şi 6.000 de ani. Aparţin Culturii Hamangia, dezvoltată în Dobrogea între mileniile IV – II î.H şi descoperită de prof. univ. dr. Dumitru Berciu. Dacă le-aţi vedea pentru prima oară, cu ochii omului din 2018, probabil că v-aţi întreba de ce ar putea fi considerate ca ilustrând un moment esențial. Sunt destul de schematice, de primitive. Aţi urmărit vreodată primele încercări de a desena ale copilului dumneavoastră? Aţi remarcat desigur cât de stângace, de aproximative sunt figurile umane pe care le reproduce. Apoi, în câţiva ani, desigur, şi în funcţie de talentul fiecăruia, desenele încep să semene tot mai mult cu realitatea de la care pornesc. Omenirii i-au trebuit însă câteva sute de mii de ani pentru a ajunge la statuile Antichităţii orientale, apoi la minunăţiile Greciei Antice.
Cele două statuete, cunoscute drept „Gânditorul“ şi „Soţia sa“, reprezintă o culme a artei neolitice. Să privim câteva dintre creaţiile anterioare, din Paleoliticul superior. Cea mai cunoscută este, probabil, „Venus din Willendorf“. Este considerată mai curând un obiect de cult, decât unul de artă, fiind o reprezentare a cultului fecundităţii, sugerat prin atributele feminine mult îngroşate. Sau să privim câteva dintre reprezentările antropomorfe descoperite pe teritoriul nostru, înainte de statutele de la Hamangia, precum statueta de la Rastu, din cultura Vincea, sau cea de la Turdaş. Schematismul reprezentării este evident, după cum la fel de evidentă este şi lipsa preocupării de a surprinde stări, trăiri specifice speciei umane.
Iată cum descria profesorul Vladimir Dumitrescu „Gânditorul“ de la Hamangia: „Bărbatul este modelat şezând pe un scăunel de lut lipit de el; are spinarea arcuită, gâtul şi capul aduse înainte, coatele sprijinite pe genunchi, iar palmele parcă înfipte în obraji; picioarele – modelate despărţite – au genunchii ridicaţi în chip firesc pentru cineva care stă pe un scăunel scund, iar labele picioarelor sunt relativ scurte. Figura, redată schematic – uşor rombică – este totuşi tratată realist; fruntea este foarte îngustă, nasul puternic reliefat, orbitele sunt triunghiulare şi adâncite, iar gura ca o gropiţă în bărbie, în timp ce nările şi urechile sunt indicate prin găurele. Într-o oarecare măsură, s-ar putea vorbi de asemănarea capului acestei statuete cu unele capete de la Turdaş, dar valoarea lui plastică este mult superioară, artistul reuşind să redea chiar deformarea muşchilor obrajilor, pe care îi deplasează uşor apăsarea palmelor. Unele dintre planurile figurii sunt aici prea tranşante, dar excepţionalul talent al modelatorului se vede în tratarea multora dintre detaliile corpului; la cele amintite mai sus, adăugăm modelarea muşchilor pectorali şi a spinării – şănţuită şi arcuită vertical – şi, mai ales, expresia cu adevărat izbitoare a figurii. Dacă ţinem seama de faptul că, modelând această statuetă, sculptorul s-a descătuşat aproape complet de rigidul schematism al vremii şi al canoanelor obişnuite şi a dat bulgărelui de lut nu numai forma corectă a corpului omenesc, dar i-a imprimat o adevărată personalitate, este evident că trebuie să-l socotim un artist autentic.“
La ce se gândea cel ce i-a fost model artistului necunoscut? Nu vom şti niciodată. Erau şi aceste statuete doar obiecte de cult, cum înclină să creadă unii arheologi, sau cel ce le-a creat şi-a dorit să obţină o operă de artă? Controversa va continua probabil încă multă vreme.
Să mai privim o dată cele două statuete şi să ne amintim că, aceasta capodopera, „Gânditorul“ a fost desemnata în anul 2000, de o comisie internaţională, ca fiind una dintre cele 10 artefacte ale culturii pământene care ar trebui să ne reprezinte planeta.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Constanța
Prezentare, voice over – Silvia Pascale
Operator video/editor video – Bogdan Turlacu
Coordonator proiect – Dana Sterghiuli
