Dimitrie Cantemir – Primul savant român cu recunoaştere internaţională

2839
0
DISTRIBUIȚI

„Prea luminatul şi prea învăţatul Dimitrie Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, domn ereditar al Moldovei, dând o pildă precât de demnă de laudă, pre atât de rară, şi-a închinat numele ilustru cercetărilor ştiinţifice. Iar prin adeziunea sa, Societatea noastră a dobândit o nouă strălucire şi o podoabă neîntrecută.“ Astfel anunţa Academia de Ştiinţe din Berlin alegerea savantului în rândurile sale, la 11 iulie 1714. Numele lui Dimitrie Cantemir figurează şi pe frontispiciul Bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris, alături de alte nume importante ale culturii europene, între care amintim pe Racine, Dryden, Bossuet, Locke, Leibnitz, Newton.

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673. A petrecut în exil la Istanbul un deceniu şi jumătate, învăţând limba turco-osmană şi studiind civilizaţia şi istoria otomană. A căpătat credinţa că vremea sultanilor trecuse şi, atunci când a ajuns domnul Moldovei, în 1710, s-a grăbit să încheie un tratat secret cu ţarul Petru I, prin care îi jura credinţă, în schimbul garantării domniei ereditare a Moldovei în familia Cantemireştilor. Există în acel tratat un articol, 11, pe care merită să îl reamintim: „Pământurile principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească, asupra cărora domnul va avea drept de stăpânire, sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele ţării munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări“.

Învăţătura savantului şi realitatea politică s-au dovedit a fi foarte diferite. Armata ţarului, intrată în Moldova, este înfrântă la Stănileşti, în 1711, şi Cantemir cu 4.000 de însoţitori iau drumul pribegiei. Unii dintre boierii şi slujitorii care l-au însoţit au revenit în Moldova după o vreme. Nu şi Cantemir, care nota: „dulce este dragostea moşiei“. Avea să se întoarcă în ţară abia la 14 iunie 1935. Îşi doarme somnul de veci la „Trei Ierarhi”. O placă de marmură neagră îi străjuieşte mormântul, cu următorul text: „Aici, întors din lungă şi grea pribegie, înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, învăţat cercetător al trecutului românesc“.

Un ofiţer al lui Petru I îl descria astfel: „Acest domnitor era un om mic de statură, cu trupul şlefuit în chip delicat, bărbat frumos, grav şi cu o înfăţişare aşa de plăcută, cum n-am văzut niciodată în viaţa mea. Era un om politicos, afabil, cu conversaţie blândă, politicoasă, curgătoare, vorbind latineşte în chip ales, ceea ce era foarte plăcut pentru cei care vorbesc această limbă şi care aveau bucuria de a se întreţine cu acest principe“. Ascultătorul nu ar trebui să rămână cu impresia că era un savant cufundat între cărţi – deşi a studiat atâta –, căruia viaţa lumească îi era străină. Îl delecta pe Petru I cu glume deochiate. Iar un episod petrecut după bătălia de la Zenta, din 1697, în care otomanii au fost înfrânţi de austrieci şi s-au retras în mare grabă spre Belgrad, ni-l dezvăluie ca o persoană capabilă să se descurce şi în cele mai primejdioase situaţii. Cantemir şi slujitorii lui s-au oprit undeva în apropiere de zidurile Timişoarei. Era mare secetă şi apa de băut era greu de găsit. Cantemir şi ai lui au dat de un izvor cu apă proaspătă. Cantemir şi-a instalat cortul chiar deasupra izvorului. Aşa că moldovenii lui aveau apă cât le poftea inima, în vreme ce otomanii o căutau cu disperare. Într-o dimineaţă, când un slujitor îi ducea o cană cu apă proaspătă bucătarului ca să gătească, un oştean otoman l-a surprins. Otomanii au făcut mare scandal, dar Cantemir a invocat faptul că găsise în izvor cadavrul unui ghiaur mort şi nu dorise ca otomanii să se spurce bând de acolo. Dar acum curăţase izvorul şi îi invita să bea din apa proaspătă.

Spirit enciclopedic, Cantemir a abordat multiple domenii. A fost istoric şi ne-a lăsat scrieri despre vechimea şi originea românilor, continuând opera lui Miron Costin cu Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. A fost geograf şi etnograf şi ne-a lăsat Descrierea Moldovei sau texte de mare valoare despre campania ţarului în Caucaz ori Sistema religiei muhammedane. A fost filosof şi ne-a lăsat Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea şi o lucrare de filosofia istoriei, despre creşterea şi descreşterea monarhiilor în general. A scris primul roman alegoric, autobiografic din literatura română, Istoria Ieroglifică. A scris un tratat de istorie a muzicii otomane şi a realizat primul sistem de notare pentru muzica otomană.

Lucrarea care i-a adus faima universală rămâne Istoria Imperiului Otoman, al cărei manuscris original a fost descoperit de academicianul Virgil Cândea în Biblioteca de la Universitatea Harvard din Cambridge, Massachussetts, S.U.A. Despre această scriere, marele orientalist Josef von Hammer-Purgstall afirma: „puţine cărţi s-au bucurat vreodată de o asemenea faimă“; şi adăuga că reprezintă „o autoritate în tot ce priveşte evenimentele istorice, moravurile şi limba turcilor“. A fost una dintre cele mai căutate lucrări în epocă. Iar istoricul britanic Arnold J. Toynbee spunea că era cartea pe care şi-a dorit-o toată viaţa în bibliotecă. Abatele Prévost s-a inspirat din cartea lui Cantemir în reconstituirea atmosferei stambuliote într-un roman al său. Istoria Imperiului Otoman era recomandată drept cea mai bună asupra subiectului în Enciclopedia lui d’Alembert şi Diderot.

„Fiecare din generaţiile culturii noastre moderne şi contemporane a cerut o asemenea ediţie [completă a operelor lui Dimitrie Cantemir], fiecare din ele a deplâns nerealizarea ei până la capăt“ – scria Virgil Cândea. Să sperăm că o asemenea generaţie se va naşte până la urmă.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Iaşi
Prezentator / voice over – Claudia Crăcăleanu
Operator video / editor video – Bogdan Zlei
Coordonator proiect – Claudia Crăcăleanu

Lasă un răspuns