Gheorghe Marinescu – fondatorul şcolii româneşti de neurologie

177
0
DISTRIBUIȚI

În primele decenii ale secolului trecut, cei ce treceau vara prin parcul oraşului Sinaia puteau privi miraţi la un personaj care, pe o bancă, privea la un microscop de voiaj. Era doctorul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, aflat în vacanţă.

Gheorghe Marinescu ar fi trebuit să ajungă popă. Rămas orfan de tată pe când nu împlinise încă un an, cu o mamă care s-a chinuit să îl dea totuşi „la carte“, deşi asigura cu greu existenţa celor doi copii, se angajase ca la terminarea seminarului să urmeze cariera preoţească, altfel trebuind să achite taxele de şcolarizare. Chemarea pasiunii a fost însă mai puternică şi cu banii câştigaţi din meditaţii şi-a achitat respectivele taxe. Şi-a dat echivalenţa pentru studiile liceale şi bacalaureatul în litere. A înaintat câte o cerere prin care se angaja ca într-un an să susţină şi bacalaureatul în ştiinţe, către decanul Facultăţii de Medicină şi către cel al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele şi, primind de la ambii aprobare, s-a înscris la ambele facultăţi. După primul an a optat pentru Medicină. Contactul cu sala de disecţii a fost dur. Două săptămâni nu s-a mai putut apropia de ea. Dar până la urmă pasiunea a învins.

A câştigat repede aprecierea colegilor şi a profesorilor, mai ales a lui Victor Babeş. În iulie 1889 este trimis, în calitate de preşedinte al studenţilor medicinişti, la Paris, la inaugurarea noului local al Sorbonei. Cu o recomandare iscălită, printre alţii, de Victor Babeş, este primit de marele neurolog Charcot să lucreze în spitalul Salpétrière. Recunoscându-i meritele, Charcot îl invită la cursuri. La expunerea lui Charcot, Gheorghe Marinescu a prezentat rezultatele experienţelor proprii făcute pe iepuri, care arătau procesul de degenerare a fibrei nervoase. Un medic român care asista la lecţie consemna: „Era pentru prima oară în analele clinicii franceze când un străin vorbea auditoriului în cursul unei lecţii şi în faţa şefului serviciului.“ Câteva ore mai târziu, Gheorghe Marinescu avea să afle că statul român îi tăiase leafa de asistent la Institutul lui Victor Babeş, soluţia găsită de profesor pentru a-l putea trimite, fără bursă, la Paris şi pentru a asigura şi întreţinerea mamei lui Gheorghe Marinescu, care nu avea altă sursă de venit.

Studentul care îşi continua studiile la Paris este repede recunoscut şi apreciat şi de medicii francezi. Un episod nostim s-a petrecut când Marinescu a susţinut examenul de parazitologie. Profesorul Blanchard, un taciturn, avea obiceiul să nu-şi ridice nasul din catalog în timpul examenului. Aşa a procedat şi în timp ce Marinescu răspundea la subiect. Când s-a afişat rezultatul, nemulţumit că luase doar nota 18 (cea maximă era 20), Marinescu i-a trimis cartea de vizită şi a cerut să fie reexaminat. Blanchard a ieşit imediat pe sală, şi-a cerut scuze, explicându-i că el nu dădea 20 din principiu, dar în cazul lui Gheorghe Marinescu va face o excepţie şi îi va da nota 20.

Este greu să explici în detaliu descoperirile şi priorităţile lui Gheorghe Marinescu, într-un domeniu atât de specific cum este neurologia. Le vom enumera doar. Folosind microfotografia (fotografia la microscop), pe care a studiat-o în Belgia şi pe care a introdus-o în clinica lui Charcot, a publicat primul atlas de histologie a sistemului nervos din literatura medicală. În 1895 fizicianul german Röntgen descoperă razele X. Peste un an, Gheorghe Marinescu îl convinge pe fizicianul român Dragomir Hurmuzescu, care lucra la laboratorul de fizică de la Sorbona, să facă primele radiografii din lume ale mâinilor unor agromegalici. La scurt timp după inventarea aparatului de filmat, Gheorghe Marinescu a comandat fraţilor Lumière, din banii lui, un aparat cinematografic. Prin încetinirea derulării imaginilor, a creat un tablou complet al mersului în diferite cazuri de paralizie. În 1894 lucrarea scrisă împreună cu neurologul francez Sérieux despre tratamentul epilepsiei este premiată de Academia de Medicină din Bruxelles. Alături de cei mai importanţi neurologi francezi participă la înfiinţarea publicaţiei Revue Neurologique. A fost unul dintre primii care au folosit electroencefalografia în studiul bolilor creierului. A abordat şi endocrinologia, studiind rolul hipofizei în cazurile de acromegalie. C.I. Parhon nota mai târziu: „În serviciul lui de la Spitalul Pantelimon s-a născut endocrinologia românească“.

Prima operaţie reuşită pe măduva spinării a fost făcută la noi în 1912, la Spitalul Pantelimon, pe un student cu paralizia membrelor inferioare. Gheorghe Marinescu a diagnosticat o tumoare ce comprima măduva spinării în regiunea toracelui şi l-a convins pe Ernest Djuvara să îl opereze. Prestigiul lui Marinescu îl determină pe Djuvara să accepte, deşi nu mai operase pe sistemul nervos. Deschide canalul rahidian în locul indicat de Marinescu şi extirpă tumoarea. Spre uimirea celor care nu crezuseră în soluţia lui Marinescu, studentul a părăsit spitalul complet vindecat şi şi-a reluat studiile. Chirurgul Thoma Ionescu a efectuat prima operaţie pe creier. La cererea lui Gheorghe Marinescu a intervenit la un tipograf ce prezenta afazie (tulburări de vorbire), din cauza unui abces al lobului temporal stâng, rezultat în urma unei otite. Intervenţia a fost încununată de succes. A studiat şi fenomenul îmbătrânirii. „Întinerirea este o himeră – scria el –, oricare ar fi metodele întrebuinţate nu se poate remonta cursul evoluţiei. Dar reactivarea pasageră a diverselor procese ale vieţii nu este o imposibilitate […] Nu trebuie cedat primelor impresii, care sunt de natură a întreţine speranţe de natură irealizabilă.“

Cel mai potrivit epitaf pot fi chiar cuvintele lui Gheorghe Marinescu: „Viaţa este un mare dar al naturii, dar adevărata fericire este să faci bine ţării şi poporului tău.“

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Reșița
Prezentare, voice over – Valentina Adam
Editor video – Tiberius Adam
Coordonator proiect – Laura Sgaverdea

Lasă un răspuns