Henry Coandă – primul zbor cu un avion cu reacţie

3186
0
DISTRIBUIȚI

Savantul român Henri Coandă a realizat macheta unui „avion fără elice“ şi a expus-o la salonul internaţional de la Berlin, din 1907, dar soluţia de propulsie imaginată de el nu a trezit niciun fel de interes. Nu a dezarmat şi şi-a continuat cercetările.

La Bucureşti, comandantul Arsenalului Armatei îi pune la dispoziţie cele necesare pentru a construi şi testa rachete. Una dintre ele, după lansare, s-a înălţat, s-a răsucit şi s-a prăbuşit apoi, în flăcări, în fundul unei curţi de lângă Arsenal. A ajuns subiect de revistă: un actor apărea pe scenă şi lansa fuzee luminoase, într-un spectacol dat în grădina de pe strada Academiei. Pentru găsirea celui mai bun profil de aripă a unui aparat ce ar fi zburat cu o viteză de neimaginat în acel moment, Henri Coandă a trebuit să facă o serie de experimente. A cerut aprobarea autorităţilor franceze – şi a obţinut-o cu mare greutate – pentru a monta o balanţă de testare pe botul unei locomotive. A călătorit cu acea locomotivă în iarna 1909-1910, noaptea, când traficul era mai redus, între Paris şi St. Quentin, cu 95 km/h, făcând măsurători cu vântul în faţă, pe botul locomotivei. A inventat un cronofotograf, un aparat care să redea pe placa fotografică mişcările aerului, scurgerea lui în jurul profilului aripii.

După ce l-a cunoscut pe inginerul francez Gustav Eiffel, acesta scria celui care i-l recomandase: „Ştie mai mult decât alţi ingineri cu experienţă şi cu părul alb, ştie ce vrea mai bine decât toţi, ce trebuie să facă şi cum să lucreze. Eu îl voi sprijini cu tot elanul pentru că văd în pregătirile lui tot ceea ce am visat să fac eu dacă, vai, vârsta mea mi-ar fi permis-o, dar sunt trecut de 70 de ani şi de încercat nu mai pot cuteza nimic. Iată de ce simt că acest Coandă face ceea ce aş fi vrut să fac eu însumi pentru omenire.“

Peste ani, serbat în America drept părinte al aviaţiei cu reacţie, câţiva mari industriaşi americani l-au întrebat ce grupuri industriale şi financiare l-au sprijinit în cercetările pentru realizarea primului avion cu reacţie. „I-am scris tatălui meu, în România, solicitându-i bani, şi tata, renunţând la economiile sale de militar şi profesor, mi-a trimis ceea ce agonisise dintr-o soldă ofiţerească şi dintr-un salariu de la politehnică.“ Americanii nu au mai comentat nimic.

În octombrie 1910, la al doilea Salon Internaţional de Aeronautică de la Paris, Henri Coandă a expus primul aeroplan cu reacţie din lume. Directorul revistei La Technique Aéronautique scria despre avionul lui Coandă: „Este unul dintre rarele aparate în care totul este nou, iar modul judicios şi raţional prin care inventatorul său iese din făgaşele drumului bătut în această direcţie pentru a înfrunta riscurile lucrului inedit este un motiv destul de puternic spre a ne decide să examinăm cu atenţie mijloacele pe care inventatorul le foloseşte în construcţia sa.“

Avionul creat de Henri Coandă aducea câteva noutăţi în aviaţie. Pentru prima oară, rezervoarele de combustibil şi lubrifiant erau instalate în aripa superioară, a cărei grosime era suficient de mare pentru a permite acest lucru. O altă prioritate era renunţarea la învelişul de pânză pentru aripă şi folosirea unuia rigid, de contraplacaj subţire. Cele două roţi din faţă puteau fi parţial escamotate în aripa inferioară. Era prima încercare de folosire a trenului de aterizare escamotabil. În urma experimentelor făcute pe terasele Turnului Eiffel şi la bordul locomotivei, Coandă introduce fanta de bord de atac, care mărea portanţa la aterizare. Dar marea noutate o constituia motorul aeroreactor, inventat şi construit de Coandă, fără să dispună de surse de documentare sau de vreun experiment anterior. Atunci când i-a văzut avionul la Salon, Eiffel i-a spus: „Păcat, băiete, că te-ai născut cu 30 de ani, dacă nu chiar cu 50 de ani, prea devreme, cu mult prea devreme.“

Într-o zi de decembrie 1910 avionul a fost adus la Issy-les-Moulineaux. Le-a spus celor doi pionieri ai aviaţiei francezi prezenţi, Voisin şi Bréguet, care ştiau că Henri Coandă nu era pilot: „Voi încerca să mă plimb puţin pe teren“.

Dar să îl lăsăm pe Coandă să povestească cum s-au desfăşurat lucrurile. „Nu aveam intenţia să zbor cu avionul în acea zi, ci doar să controlez aparatul cu reacţie la sol. Motorul a mers bine în atelier. Dar când l-am montat pe avion, căldura de la cele două efuzoare, care se scurgea în spate, de-a lungul carlingii, era prea puternică. În această situaţie am montat două plăci simple la partea de sus şi de jos a fiecărui efuzor, pentru a îndepărta căldura ce se degaja spre mine. Efuzoarele erau, bineînţeles, depărtate de fuzelajul de lemn, astfel încât să nu incendieze aparatul. Când m-am urcat în carlinga deschisă şi am început rulajul avionului la sol, am constatat că ceva nu este în regulă. Jetul de reacţie nu stătea în conducta de evacuare din azbest, ci ieşea şi atingea părţile laterale ale fuzelajului. Fiindu-mi teamă că avionul va lua foc, mi-am concentrat toată atenţia asupra reglării motorului cu reacţie şi n-am observat că avionul prindea viteză. Apoi am privit afară. Zidurile Parisului [încă nu fuseseră demolate complet zidurile fortăreţei Paris] erau chiar în faţa mea. Nu mai aveam distanţa necesară nici pentru a opri şi nici pentru a mă întoarce, aşa că am încercat să zbor peste ele. Dar nu era nimeni care să mă înveţe cum să zbor, iar avionul meu era nou şi complet deosebit. Am forţat aparatul să urce prea brusc şi s-a angajat în limită de viteză. Aripa stângă s-a rupt, iar avionul meu s-a prăbuşit pe sol. Deoarece nu purtam centura de siguranţă în carlinga deschisă, am fost aruncat în momentul prăbuşirii. Mi-am revenit, simţindu-mă ca şi cum s-ar fi zdruncinat totul în mine. Avionul meu cu reacţie ardea la câţiva iarzi mai încolo“. De atunci a zburat doar ca pasager. Iar prorocirea lui Eiffel s-a împlinit. A trebuit să mai treacă 30 ani până când avionul cu reacţie să devină o realitate.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Reșița
Prezentare, voice over – Valentina Adam
Editor video – Tiberius Adam
Coordonator proiect – Laura Sgaverdea

Lasă un răspuns