Constantin Brâncuşi – „Viaţa mea a fost doar un şir de miracole“

4730
0
DISTRIBUIȚI

„Viaţa mea a fost doar un şir de miracole“, spunea Constantin Brâncuşi. A plecat de acasă la 11 ani, lăsând în urmă o mamă văduvă. Ajunge să spele butoaie la un birtaş din Craiova. Admis la Şcoala de arte şi meserii din Craiova oraş, îşi începe ucenicia într-un atelier de mobilă. Văzându-i talentul, directorul şcolii îl trimite cu o bursă şi o scrisoare de recomandare la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1902 pleacă spre Paris pe jos, unde ajunge, după o călătorie prin Germania şi Elveţia, în 1904, doi ani mai târziu, bolnav şi fără un ban. A spălat vase seara prin restaurante. S-a dus la un bal mascat al Academiei de Belle-Arte, în 1907, costumat cu un soi de bucium, cu clopoţei la braţe şi picioare, cu un ciur pe cap, înfăşurat în două covoare orientale, cel din spate atârnând ca o trenă. S-a întors acasă în zori, călare, urmat de o numeroasă escortă. La 30 ani a fost exmatriculat de la Belle-Arte pentru limită de vârstă. În inima Parisului, în care nu trăia izolat, dovadă legăturile şi prieteniile cu Rousseau Vameşul, Guillaume Apollinaire, James Joyce, Modigliani, Brâncuşi rămâne prin felul de trai un ţăran român, făcându-şi mobilele cu mâna lui, încălzindu-se cu o sobă de cărămidă, având propria presă de ulei.

Creaţia lui Brâncuşi este o logodire fericită de sensibilitate mediteraneană şi înţelepciune orientală, considera Carola Giedion-Welcker. Întrupări în piatră sau bronz, lucrările lui Brâncuşi propun privitorului o „eliberare“, o desprindere de povara corporalului, specifică filosofiei orientale. Nu întâmplător, cartea lui de căpătâi devine cea despre ascetul şi poetul tibetan Milarepa, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XI-lea şi prima treime a celui următor. Spunea chiar Brâncuşi: „În India am găsit înţelepciunea mea. Păstrată sub ploile Occidentului şi stupidităţile Parisului: la paix et la joie! [pacea şi bucuria]“.

Rodin i-a propus să fie monitor în atelierul lui, dar Brâncuşi a refuzat, considerând că la umbra marilor copaci nimic nu poate creşte. Nu s-a ataşat niciunui program din perioada sa de formare şi a rămas un solitar toată viaţa. Aborda sculptura direct, fără un model în lut prealabil. „Cioplirea directă, iată adevăratul drum către sculptură, dar şi cel mai periculos pentru cei ce nu ştiu să meargă.“ Şi tot el îşi definea crezul: „Creează ca un zeu, comandă ca un rege, munceşte ca un rob.“

A reluat la nesfârşit un număr restrâns de teme plastice, căutând să atingă desăvârşirea. „Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.“ Cu Muza adormită din 1909/1910, Brâncuşi atinge pentru prima oară simplitatea expresivă şi forma desăvârşită. Pe volumul nud şi compact, forma ochilor şi trăsăturile feţei sunt abia schiţate. Iar cea mai desăvârşită întruchipare a ovoidului, imaginea metaforică a mitului originii, rămâne Începutul lumii, din 1924. Succesivele busturi intitulate Domnişoara Pogany permit urmărirea fiecărei etape de simplificare. Gura şi ochii, clar conturaţi în primele forme, devin tot mai imprecişi. În ultima variantă, cea din 1931, braţele şi mâinile se contopesc într-o singură formă. O evoluţie similară cunosc versiunile succesive ale Păsării. Sculptorul îndepărtează orice detaliu de prisos pentru forma esenţială. Se apropie astfel de idolii mitici ai preistoriei şi Antichităţii. Aşa se explică receptarea operei sale şi de publicul simplu, şi de cunoscătorii rafinaţi. Era o sculptură care revenea la simplitate şi care redeştepta ecouri din străfundurile amintirii.

Când a plecat din atelierul lui Rodin, a făcut-o şi cu speranţa unei comenzi aduse de Vasile Morţun, „un fel de socialist cu redingotă ministerială“. Acesta i-a comandat o statuie pentru Spiru Haret. „Haret mi-era simpatic: un matematician care se ocupa de luminarea satelor.“ Monumentul gândit de el – îl şi avertizase pe Morţun „că n-am să portretizez în marmură pe defuncta excelenţă îmbrăcată în redingotă“ – era o fântână. Fântâna lui Haret era o fântână arhaică şi stilizată, pentru una dintre pieţele Bucureştiului, cu apă pentru călătorii însetaţi. „Reînviam pentru orăşeni un vechi obicei ţărănesc. La ţară se spune «cişmeaua lui cutare», «fântâna lui cutărică», după numele ctitorilor“. Morţun i-a refuzat proiectul. „Am văzut pe Haret în redingotă în faţa Universităţii, aliniat soldăţeşte, într-o defilare de statui. O oroare arhitectonică şi plastică. Atunci am terminat cu România. Am revenit acum, la bătrâneţe, adus de dor şi de insistenţele amabile ale d-nei Aretia Tătărescu, doamnă de bun gust de pe meleagurile noastre olteneşti“.

Revenea şi la recomandarea sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, pentru realizarea unui monument la Târgu Jiu dedicat eroilor din Primul Război Mondial. Brâncuşi nu a cerut niciun ban pentru complexul „Calea eroilor“ format din Masa Tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit.

Constantin Brâncuși i-a făcut statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de lucrări și atelierul său din Paris. Statul român a refuzat. Astăzi, atelierul lui Brâncuşi este admirat de milioane de vizitatori în Centrul cultural „Georges Pompidou“ din Paris. Când vezi cum sunt tratate la noi monumentele din complexul „Calea eroilor“, când ştii că proiectul lui iniţial nu mai este astăzi respectat, prin obturarea traseului de construcţiile ridicate ulterior, când afli că s-a năruit, în anul Centenarului, casa în care s-a născut Brâncuşi, te gândeşti că poate a fost mai bine aşa.

Cel de la care pornesc toate drumurile sculpturii contemporane ne îndemna: „Nu căutaţi forme obscure sau mistere. Eu vă dau bucurie curată. Priviţi-le până le vedeţi. Cei mai aproape de Dumnezeu le-au văzut“.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Oltenia-Craiova
Prezentare – Daria Andriescu
Voice over – Gabriel Liviu Balica
Operator video – Cosmin Meca
Editor video – Alin Cîrțînă
Coordonator proiect – Davian Vlad

Lasă un răspuns