În mesajul adresat Adunării Deputaţilor, la 6 decembrie 1859, Alexandru Ioan Cuza spunea: „Pe lângă învăţământul Literelor, facultăţile de Ştiinţe, de Drept, de Medicină sunt negreşit trebuincioase, dar starea de astăzi a României şi viitorul ei cer numaidecât o facultate de ştiinţă economică şi administrativă, precum şi o facultate de ştiinţă agronomică, industrială şi comercială.“ Era nevoie, aşadar, de învăţământ superior.
În Moldova, lucrurile erau mult mai avansate. La 1 ianuarie 1851 domnul Grigore Alexandru Ghica sancţiona „Aşezământul pentru reorganizarea învăţăturilor publice“. Se prevedea crearea unui învăţământ public gratuit şi universal în limba naţională, cu un învăţământ primar, secundar şi superior. Cel superior trebuia organizat în patru facultăţi, unite într-o Academie. Dar avea să mai dureze încă un deceniu până la crearea Universităţii din Iaşi. La 24 februarie 1856 s-au deschis cursurile Facultăţii Juridice. Peste numai şase luni, Departamentul Cultelor şi Învăţăturilor Publice decide amânarea cu un an a deschiderii facultăţii Filosofice şi suspendarea cursurilor celei de Drept. S-au reluat la 18 martie 1857. La finele anului şcolar 1858-1859 se forma o comisie pentru evaluarea cursurilor şi a atitudinii studenţilor. Apoi se cerea un proiect definitiv de organizare a facultăţilor. Erau desemnaţi profesorii care să alcătuiască statutele şi programele Facultăţii de Medicină şi ale celei Juridice, supuse dezbaterii la 1 februarie 1860. Erau aprobate doar cele ale Facultăţii Juridice, care deveneau model pentru celelalte.
Cel care a dat impulsul decisiv a fost Mihail Kogălniceanu, ministru interimar al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Termenul de universitate începuse să fie folosit încă din august 1860 în actele ministerului. Kogălniceanu cere pregătirea programului de studii pentru Facultatea de Ştiinţe şi a statutelor pentru cea de Teologie. Absenţa lui din Iaşi în septembrie face ca să nu înceapă la data obişnuită, 15 septembrie, cursurile, ci abia la 1 octombrie. Revenit în oraş, Kogălniceanu impune, la 5 octombrie, elaborarea în trei zile a statutelor facultăţilor, practic ale universităţii, pentru a le supune lui Cuza. La 7 octombrie, proiectul de statute era supus discuţiei. Noua instituţie se organiza având autonomie juridică şi disciplinară. Au fost dezbateri aprinse privind structura şi orientarea studiilor, caracterul gratuit al acestora. Dar la 16 octombrie statutele erau prezentate lui Cuza, însoţite de un raport al lui Kogălniceanu. Universitatea era inaugurată la 26 octombrie 1860, în prezenţa domnitorului, într-o ceremonie cu o mare încărcătură patriotică. În primii ani de funcţionare, Universitatea s-a confruntat cu lipsa de cadre universitare, cu un deficit de aspiranţi şi cu conflictele cu ministerul, care avea propria concepţie în privinţa autonomiei universitare. Instituţia va fi practic refondată de noul rector, Titu Maiorescu, care îşi începea mandatul în ianuarie 1864. Până în 1897, când s-a mutat în clădirea care o găzduieşte şi azi, Universitatea ieşeană a funcţionat în casa Callimah-Ghica.
Dincoace de Milcov, la 31 august 1863, constatând lipsa cadrelor didactice pentru învăţământul secundar, Consiliul superior al instrucţiunii publice (care înlocuise, în 1862, Eforia Şcoalelor) propune înfiinţarea Facultăţii de Litere şi a celei de Ştiinţe. La 12 octombrie apare decretul domnesc pentru crearea Şcolii Superioare de Ştiinţe, iar la 2 noiembrie alt decret domnesc anunţă Şcoala Superioară de Litere, unde se pregăteau profesorii de limbi clasice şi moderne, de literatură şi filosofie, istorie şi geografie. Tot prin decret domnesc, Facultatea de Drept devenise instituţie independentă din 25 noiembrie 1859.
La 3 iulie 1864, Dimitrie Bolintineanu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, îi înainta lui Cuza un raport, în care scria: „Rămâne acum, Prea Înalte Doamne, ca după modelul celorlalte state civilizate, precum învăţământul enciclopedic, cel preparator pentru facultăţi, formează o unitate sub numele de gimnaziu, asemenea şi învăţământul superior, acela din facultăţi, să formeze un fel, o unitate, un corp universitar sub numele de Universitatea din Bucureşti“. A doua zi, Vodă emitea decretul de înfiinţare a Universităţii din Bucureşti, reunind în aceeaşi instituţie cele trei facultăţi deja existente: de Drept, de Filozofie şi Litere şi de Ştiinţe. În 1869 s-a deschis şi Facultatea de Medicină.
Clădirea Universităţii era deja construită. La 10 septembrie 1857 Alexandru D. Ghica, caimacamul Ţării Româneşti, aprobase planul de înfiinţare a unei Academii, pe baza proiectului arhitectului Alexandru Orăscu. Ar fi trebuit să fie Palatul Academiei de la Sf. Sava. A fost demolată vechea clădire a acesteia şi la 10 octombrie s-a pus piatra de temelie. Şerban Orăscu, nepotul arhitectului, descrie astfel ceremonia: „După cuvântul lui Costaforu [primul rector al Universităţii], în timp ce cimentul era preparat, Alexandru Ghica, încins cu un şorţ de piele peste redingotă, se apropie de groapa fundaţiei, luă cimentul cu mistria, aşeză prima cărămidă şi o bătu cu ciocanul în cele patru colţuri. După dânsul urmară, ridicând câte o cărămidă, comisarii celor şapte mari puteri sosiţi la Bucureşti din însărcinarea Congresului de la Paris, precum şi notabilii vremii“. La 31 ianuarie 1864 o comisie constata câteva deficienţe majore: tencuielile pereţilor şi mai ales ale plafoanelor au fost prost executate, cu nisipul necernut, grinzile plafoanelor sunt subţiri în raport cu lungimea şi prea distanţate, acoperişul este prost lucrat, lăsând pe alocuri să pătrundă apa şi zăpada, scările sunt slabe, oscilează la zguduirea unui singur individ. Scandalul a mai continuat o vreme, iar la 14 decembrie 1869 edificiul era dat în folosinţă.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România București FM
Prezentator / voice over – Alex Minculescu
Operator video / editor video – Cosmin Boroiu
Coordonator proiect – Alex Minculescu, Vicențiu Andrei