Înființarea Băncii Naționale a României – instituţie fundamentală a statului român modern

1118
0
DISTRIBUIȚI

„Posteritatea va lua cu recunoştinţă act în analele ei că România şi-a dobândit astăzi instituţiunea unei Bănci Naţionale, prin propunerea guvernului conservator şi prin stăruinţele şi sforţările partidului şi guvernului liberal. Această împrejurare onorează egal şi pe cei care au luat iniţiativa propunerii şi pe acei care din propunere au făcut o realitate.“ În continuarea expunerii de motive la legea de înfiinţare a unei „Bănci de scompt şi circulaţiune“, deputatul Constantin Chiţu arăta că „atât principiile constitutive, cât şi instrumentele mecanismului trebuincios funcţionării ei au fost luate de noi aproape în totul din legea constitutivă a Băncii Naţionale din Belgia, care, într-un spaţiu relativ scurt, de 30 de ani, a dat acelei mici, dar fericite ţări, cele mai frumoase şi mai strălucite rezultate“. Tot din Belgia se inspiraseră românii şi la alcătuirea primei lor Constituţii.

La 27 februarie 1880, când guvernul I.C. Brătianu a depus în Cameră proiectul legii, argumentaţia fusese „legitima dorinţă ce are fiecare om de a afla cu înlesnire şi cu cât mai mică dobândă un capital necesar spre a pune în mişcare activitatea sa comercială şi industrială“.

Iniţiativa legislativă a creării Băncii Naţionale a României – ca şi paşii concreţi privind organizarea instituţională şi ridicarea Palatului B.N.R. – i-au aparţinut lui Eugeniu Carada (1836-1910), care poate fi considerat ctitorul acestei instituţii fundamentale a statului român modern. Carada a refuzat funcţia de guvernator, dar a lucrat până la sfârşitul vieţii în şi pentru Banca Naţională a României. La dispariţia sa, în februarie 1910, viitorul guvernator I.G. Bibicescu spunea: „a trăit Carada o viaţă de muncă cum puţini au muncit; o viaţă de luptă cum puţini au luptat; o viaţă de sacrificii cum nu ştiu să fie altul ca să fi făcut; şi toate: viaţă, muncă, luptă şi sacrificii, toate au fost închinate binelui public!“.

La 27 martie – adică la o lună după depunerea lui – proiectul de lege era votat în Senat, cu 26 voturi pentru şi 3 împotrivă. Peste patru zile, la 31 martie 1880, şi Adunarea Deputaţilor adopta legea cu 55 voturi pentru, 2 împotrivă şi 14 abţineri. Legea era promulgată de regele Carol I la 11 aprilie 1880, fiind învestită cu sigiliul statului. Era publicată în Monitorul Oficial la 17 aprilie 1880. Potrivit legii, Banca Naţională a României era o bancă de scont şi circulaţie, sub forma unei societăţi anonime, cu un capital social de 30.000.000 lei, cu privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător. Statul deţinea o treime din acţiuni, iar persoane particulare celelalte două treimi. Prezenţa statului trebuia să garanteze prestigiul biletelor de bancă emise de B.N.R. şi să convingă pe cei care trebuia să subscrie la capitalul social. Statul acorda Băncii Naţionale a României concesiunea privilegiului de emisiune, solicitându-i asumarea unor obligaţii în schimb: retragerea din circulaţie, în cel mult patru ani, a biletelor ipotecare, înfiinţarea de sucursale şi agenţii în principalele oraşe şi în special în fiecare reşedinţă de judeţ, plasarea unei sume, egală cu jumătate din capitalul social vărsat, în efecte publice româneşti, efectuarea fără nicio indemnizaţie a serviciului de casierie pentru stat, fixarea unui maxim de 7% ca dobândă la efectele scontate, publicarea în Monitorul Oficial şi în alte patru ziare a situaţiilor săptămânale şi lunare relative la mersul operaţiunilor B.N.R.

La 15 iulie 1880, Ion I. Câmpineanu devenea primul guvernator al B.N.R., funcţie pe care a deţinut-o până la 1 decembrie 1882. A rămas director – ales de Adunarea Acţionarilor – până la moarte, în 1910. La prima Adunare Generală acţionarii au ales pe cei patru directori şi patru cenzori ai Băncii Naţionale, pe care aveau dreptul să-i aleagă, pe lângă cei doi directori şi trei cenzori numiţi de Guvern, ca urmare a participării statului cu o treime la constituirea capitalului băncii. Organizarea a două tururi de scrutin a determinat prelungirea adunării până către a doua zi de dimineaţă. Iată un pasaj din acel proces-verbal: „Urmând a se proceda la o a doua votare, deoarece ceilalţi doi directori şi cel de-al patrulea cenzor n-au întrunit majoritatea absolută, şi având în vedere că şedinţa, deschisă în ziua de 15 iulie la 9 ore dimineaţa, a durat până azi, 16 iulie, la 4 ore dimineaţa, s-a dispus a se suspenda şedinţa pentru opt ore, anunţându-se redeschiderea tuturor domnilor acţionari pentru ora 11 dimineaţa“ (probabil erau obosiţi, căci n-au calculat corect, între ora 04.00 şi ora 11.00 sunt doar şapte ore!). Ziarul liberalilor prezenta astfel şedinţa: „Niciodată, pentru nicio întreprindere economică nu s-au văzut întrunite la un loc un aşa mare număr de persoane, de la bărbaţii cei mai avuţi ai ţării până la omul cel mai sărac, care a economisit o mică sumă, ban cu ban“.

Marea schimbare adusă prin crearea B.N.R. a fost tipărirea banilor de hârtie, cu acoperire în metale preţioase. A fost o schimbare cu un impact emoţional mai mare decât introducerea cardului bancar. Pentru prima oară vânzătorul unei mărfi primea plata acesteia în bancnote. Atunci când primul negustor de pe Calea Victoriei a acceptat cele dintâi bilete ale Băncii, lumea s-a adunat ca la spectacol. Este adevărat că negustorul s-a grăbit apoi să meargă la ghişeele Băncii pentru a converti bancnotele B.N.R. în monete de aur, dar primul pas fusese făcut.

La 31 decembrie 1880 primul bilanţ al B.N.R. – a XVI-a din lume, în ordinea înființării, dintre cele aproape 200 de bănci centrale existente astăzi, înaintea celor din Japonia, Italia, Elveția sau Statele Unite ale Americii – arăta căcheltuielile fuseseră de 79.567 lei, iar veniturile de 119.399 lei.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România București FM
Prezentator / voice over – Alex Minculescu
Operator video / editor video – Cosmin Boroiu
Coordonator proiect – Alex Minculescu, Vicențiu Andrei

Lasă un răspuns