Planul de campanie pentru anul 1917 pe frontul românesc, îndelung discutat cu aliații ruși și cu Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, i-a conferit Armatei 1 române rolul decisiv. Lovitura principală urma să fie dată de această mare unitate, în sectorul Nămoloasa, obiectivul fiind nimicirea, împreună cu Armata 4 rusă, a principalei grupări inamice, Armata 9 germană, condusă de generalul Johannes von Eben. La rândul său, adversarul îşi propusese scoaterea României din război şi ajungerea în sudul Rusiei, în Ucraina, pentru a beneficia de resursele agricole ale acestei regiuni. Feldmareşalul August von Mackensen, comandantul forţelor din Carpaţii de Curbură, a prevăzut executarea loviturii principale tot în sectorul Nămoloasa, ceea ce arăta slaba activitate informativă a celor doi beligeranţi. Concomitent, o grupare ataca pe Valea Oituzului, joncţiunea cu forţele principale urmând să se realizeze la est de Carpaţii Meridionali. Cum se întâmplă de obicei, planurile au fost date peste cap de realitate.
Prima dintre cele trei mari operaţiuni desfăşurate în vara lui 1917 a fost cea dusă de Armata 2, comandată de generalul Averescu, în zona Mărăşti. La 11/24 iulie generalul Averescu a declanşat ofensiva. Satul Mărăşti, puternic fortificat,nu putea fi cucerit printr-un atac frontal. S-a declanşat un puternic tir de artilerie. După lupte grele, la 18/31 iulie au fost cucerite Plaiul Măgurii, Cornul Măgurii şi Măgura Caşinului, a doua zi. Bătălia de la Mărăşti a luat sfârşit. Generalul Averescu scria: „Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iunie 1917, când în acea zi, pentru întâia dată, armata sa tânără, care-şi primise botezul de sânge numai cu 40 ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul sens al cuvântului, adică victorie ofensivă şi definitivă.“ Concepția, organizarea și execuția operaţiunii au fost impecabile, astfel că Mărăștii au devenit un model de artă militară. Din păcate, ofensiva a fost oprită din cauza înfrângerii grave suferite de trupele ruse pe frontul din Galiția, fără a se putea valorifica deplin succesele inițiale.
Bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat între 24 iulie/6 august şi 6/19 august 1917. Potrivit planului iniţial, trupele române şi ruse trebuia să pornească ofensiva în dimineaţa zilei de 13/26 iulie. Cu o zi înainte însă, Armata 5 rusă a primit ordin să oprească pregătirile până la noi ordine, din cauza situaţiei din Galiţia şi Bucovina. Şi armata română a trebuit să oprească pregătirile de ofensivă. Cei care au declanşat ofensiva au fost germanii, în dimineaţa zilei de 24 iulie/6 august, în condiţiile în care mari unităţi ruse erau în curs de dislocare din zonă spre Bucovina. Mulţi soldaţi ruşi au refuzat să lupte. Dând dovadă de mult eroism, unităţile româneşti şi cele ruse care au acceptat lupta au rezistat. Atunci s-a născut fraza: „Pe aici nu se trece!“ În ordinul de zi dat de comandantul Armatei 1, generalul Eremia Grigorescu, se scria că Mărăşeşti a fost „mormântul iluziilor germane“. Timp de 14 zile, românii au luptat din greu, în condiţiile în care trebuia să acopere şi poziţiile părăsite de soldaţii ruşi. Ziua de 6/19 august a adus înfrângerea ofensivei germane. Bătălia s-a bucurat de un larg ecou în presa vremii. Directorul ziarului Le Figaro scria: „Mărășeștii sunt Verdunul român“. În marginea oraşului Mărăşeşti s-au distins militarii Regimentului 32 „Mircea“, compania de mitraliere din Regimentul 51 Infanterie comandată de căpitanul Grigore Ignat, ai cărui luptători au fost găsiţi „morţi cu mâinile încleştate pe piese, sub un morman de cadavre inamice“, apărând cota 100, a cărei pierdere ar fi aruncat jumătate din trupele române peste Siret. În ultima zi a luptelor a căzut la datorie sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.
La 26 iulie/8 august s-a declanşat şi bătălia de la Oituz. Inamicul preconiza o lovitură principală pe direcţia Oneşti. S-au dat lupte grele la Cireşoaia (30 iulie/12 august), unde s-a blocat înaintarea germană. Aici a căzut în luptă caporalul Constantin Muşat, cel care lupta fără o mână, dând o „pildă mişcătoare de înţelegere a datoriei către ţară, dincolo de marginile fixate şi de legile firii şi de ale oamenilor“.
Generalul Kurt von Morgen, comandantul Corpului 1 rezervă german, în lucrarea sa Luptele eroice ale trupelor mele, nota: „Rezistenta dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri în decursul celor 14 zile. Ele au condus la lupta la baionetă. Acestea ne-au pricinuit pierderi considerabile. Luptele din august (1917) ne-au adus e drept un succes local, dar nu unul hotărâtor; ele au dovedit că românii deveniseră un adversar demn de respectat. După o pregătire de șase luni înapoia frontului, sub conducerea franceză, ei se băteau mai bine, erau conduși cu mai multă dibăcie, în special artileria și infanteria cooperau mai strâns ca la începutul campaniei“. Istoricul britanic Robert Seton-Watson aprecia că „românii l-au împiedicat pe Mackensen să ocupe Odessa şi pe Leopold de Bavaria Moscova“, iar Theodor Roosevelt, fost președinte al Statelor Unite ale Americii, în interviul acordat, la 27 august 1917, corespondentului din New York al ziarului România, aprecia: „În acest război soldații români au dovedit multă vitejie. Singurul punct sigur pe Frontul Oriental e locul unde se află armata română“.
Victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au asigurat menţinerea statului român, în jurul căruia aveau să se strângă peste un an toate provinciile locuite de români.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România București FM
Prezentator / voice over – Alex Minculescu
Operator video / editor video – Cosmin Boroiu
Coordonator proiect – Alex Minculescu, Vicențiu Andrei
