Acum 122 de ani, într-o casă din Sighişoara, seara, mai multe persoane discutau profeţia făcută de unul dintre bunici: „Peste o sută de ani oamenii vor zbura spre Lună!“. La discuţie asista şi un puşti de patru ani, pe nume Hermann Oberth. A doua zi, Hermann a meşterit o locomotivă, cu ciocanul şi rindeaua, şi i-a întrebat pe părinţi dacă poate ajunge cu ea pe Lună.
Pe la şase ani Hermann şi-a început carneţelul cu invenţii: o moară de apă gândită să folosească forţa Niagarei, maşina de fulgere, care trebuia să le capteze şi să le înmagazineze energia pentru vremea când nu ploua. Mama sa îi scria unei prietene: „El citeşte mai puţină literatură de aventuri decât fratele său Adolf – care pur şi simplu înghite tot ce apucă despre indieni şi altele – în schimb citeşte din reviste tot ce se referă la aceste domenii şi, ceea ce mă uimeşte îndeosebi, este faptul că a şi început să înţeleagă ceea ce citeşte.“
În vacanţa de iarnă 1905-1906 a citit cărţile lui Jules Verne De la Pământ la Lună şi Călătorie în jurul Lunii. S-a apucat să calculeze dacă afirmaţiile lui Jules Verne erau susţinute de legile fizicii. A descoperit că Jules Verne nu ţinuse cont de forţa imensă la care erau supuşi călătorii în momentul lansării din tun. Soluţia era un vehicul cu o propulsie care să crească treptat, adică racheta. Dar ce fel de combustibil să folosească aceasta? Până să lămurească această problemă, a început să facă cercetări de medicină… spaţială, primele din lume. Sărea de pe trambulina de 6 m la ştrandul din Sighişoara şi calcula la ce acceleraţie, mai mare decât cea gravitaţională, era supus corpul lui. În 1908 a construit şi o centrifugă, pentru a testa limitele rezistenţei la o acceleraţie mărită. Mai târziu, când s-a confirmat că un om bine antrenat poate rezista la forţe de 6 sau 7 ori mai mari decât forţa gravitaţională, avea să noteze: „Mă mir nu în privinţa realităţii, cât în privinţa faptului că nu mi s-a dat crezare timp de 40 ani“.
Hermann era considerat un ciudat de concitadini: mergea prin şanţul cu apă, în loc să păşească pe trotuar, pentru a nu se lovi de trecători, adâncit cum era în calculele sale. Fusese poreclit „Oberth-Lună“.
În 1917 a realizat primul model din lume de rachetă cu combustibil lichid. În compartimentul instrumentelor a prevăzut o instalaţie giroscopică care să asigure stabilitatea în zbor a rachetei şi o comandă electrică automată. În 1918, când a încercat să breveteze invenţia, a primit următorul răspuns: „După cum ne învaţă experienţa, rachetele nu pot zbura mai mult de 8 km. În calculele dumneavoastră, prin urmare, trebuie să se fi strecurat o eroare.“ În vara lui 1920, la München, a terminat proiectul unei rachete cu hidrogen şi oxigen. Tot atunci a inventat şi racheta cu mai multe trepte. A fost primul proiect din lume de realizare a unei rachete cu mai multe trepte, cu combustibil lichid, bazat pe calcule numerice.
În primăvara lui 1922 a terminat manuscrisul unei teorii detaliate a rachetelor, pe care l-a prezentat ca disertaţie la Universitatea din Heidelberg. Primeşte aprecieri, dar teza este respinsă. „Pentru astronomi era prea tehnică, pentru constructorii de maşini prea fantastică, iar pentru medici departe de orice realitate.“ La 23 mai 1923 şi-a prezentat din nou lucrarea la Facultatea de Fizică din Cluj. Aici i-a fost primită şi i s-a acordat titlul de profesor. Era prima recunoaştere instituţională a lucrării sale epocale.
În 1923 şi-a tipărit lucrarea la Editura Oldenbourg din München, pe banii lui, după ce-i fusese respinsă de alte patru edituri. Se intitula Racheta spre spaţiile interplanetare. Cartea a fost apreciată drept „adevăratul început al erei cosmice“. Oberth a fost primul care a elaborat concepte şi proiecte de construcţie pe bază de calcule numerice. Descria detaliile tehnice ale rachetelor moderne de astăzi, detalii pe care unii, neştiutori, le consideră invenţii recente.
În anul 1925 s-a mutat la Mediaş, unde a beneficiat de existenţa atelierelor şcolii militare de aviaţie. În scurt timp, Mediaşul a devenit un fel de Mecca a zborului spaţial, unde soseau scrisori din toate colţurile lumii. După publicarea în 1929 a unei a doua cărţi, considerată „Biblia astronauticii“, a primit o scrisoare de la regizorul Fritz Lang, care îl invita să colaboreze la un film pe baza scenariului scris de soţia acestuia, Femeia în lună. Racheta construită pentru film semăna izbitor cu cele de azi. I s-a făcut oferta să construiască şi una adevărată, care să fie lansată în cadrul campaniei de publicitate făcută filmului. Printre cei care au venit să îl ajute au fost şi câţiva studenţi, între care Wernher von Braun. În octombrie 1929 a avut loc premiera filmului, care a fost un mare succes. Cum nu reuşise să termine construirea rachetei până laacea dată, studiourile UFA nu i-au mai plătit realizarea finală a rachetei. Când i-au mai rămas doar banii de drum, s-a urcat în tren şi a revenit acasă.
Vocea cea mai autorizată să ne rezume ce a însemnat Hermann Oberth este, desigur, Wernher von Braun, părintele rachetelor germane din Al Doilea Război Mondial şi al programului american Apollo: „Orice idee mare necesită un profet, care are sarcina, ingrată şi dificilă, de a deschide calea pentru recunoaştere şi traducerea ei în viaţă. Fiecare descoperire ştiinţifică are nevoie şi ea de un savant, care va fi în măsură să formuleze precis bazele şi condiţiile pentru realizarea ei, precum şi importanţa şi posibilităţile ei de aplicare. Profesorul Oberth a fost, pentru domeniul explorării spaţiului cosmic, atât profet, cât şi savant. El nu a avut nevoie de laboratoare costisitoare sau de instalaţii de încercare valorând miliarde. Cu geniala sa putere creatoare, aparţinând unui spirit admirabil, el a creat fundamentul unei industrii puternice, noi.“
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Cluj
Coordonator proiect, prezentator – Andrei Huțanu
Operator cameră, editare video – Bogdan Vișan
