După înfrângerea lui Tudor Vladimirescu, Poarta a ocupat militar Principatele. Sub presiune internaţională, a convocat două delegaţii de boieri, una din Ţara Românească, cealaltă din Moldova, care să formuleze cerinţele ţării.
La 1 iulie 1822 au fost numiţi domnii pământeni: Ioniţă Sandu Sturdza, în Moldova, respectiv Grigore Dimitrie Ghica în Ţara Românească, care puneau capăt unui veac de domnii fanariote. Situaţia Principatelor era disperată. De teama ocupaţiei otomane, foarte mulţi locuitori fugiseră, se vorbea despre „bejenia cea mare“. De altfel, primele domnii pământene aveau să se încheie la fel.În 1828, când a izbucnit războiul otomano-rus, la Bucureşti, nota un martor ocular, străzile „au fost pline de mii de vehicule, încărcate cu femei, copii, animale […] încrucişându-se, sfărâmându-se, fugind fără să ştie unde“.
Domnul Moldovei, Ioniţă Sandu Sturdza, s-a înconjurat de duşmanii vechiului regim, încât, spune un izvor, „nici vedeai alte feţe la Curtea lui Ioan Voevod Sturdza decât cu barbă în toate ungherele“.„Timp de şase ani, istoria Moldovei va fi formată din lupta unei părţi dintre boieri pentru alcătuirea noului stat şi din aceia a exilaţilor de bună voie contra domnului pe care nu voiau să îl admită“, scria Nicolae Iorga. Domnul le grăieşte boierilor: „pronia ridicându-mă la această treaptă înaltă, de unde eram mai mic între dumneavoastră, a vă stăpâni, eu n-am întrebuinţat nici mărimea, nici asprimea grecilor, socotind a vă dobândi dragostea prin blândeţă, dar m-am amăgit, că bunătatea mea v-au făcut a vă uita datoriile ce vă supun scaunului acestuia, pe care şăd eu astăzi. Aduceţi-vă aminte că noi l-am pierdut prin intrigile noastre şi prin goana unul asupra altuia, de l-au stăpânit străinii atâţia ani.“Alecu Russo descrie astfel atmosfera din Moldova acelor ani. „Ambiţiile domniei sunt în fierbere, partizile se şoptesc, constituţiile şi proiectele plouă, prieteniile politice se desfac, tranzacţiile şi trădările se lovesc, se înţeleg şi se prefac ziuă pe ziuă […]. Toate proiectele seamănă unele cu altele şi în principuri şi toate sunt într-o conglăsuire, a restrânge puterea ocârmuirii, a pune ţara sub epitropia boieriei. Fiecare taraf face o constituţie.“
Fostul mare boier Grigore Ghica, ajuns domn în Ţara Românească, nu a avut de înfruntat opoziţia marii boierimi, precum cel din Moldova, ieşit din mica boierime. Dar şi aici s-au format două tabere boiereşti, fără a fi aceiaşi frământare de idei ca în Moldova.Presiunea socială şi cea politică nu le permiteau domnilor să încerce o operă de reformare a societăţii, pe care noile realităţi o cereau, darcâte ceva au încercat. Grigore Ghica a dispus elaborarea unui Regulament administrativ, în 1822, care stabilea atribuţiile şi veniturile dregătorilor. În Moldova s-au elaborat regulamente pentru funcţionarea Divanului, a tribunalelor şi a vistieriei. S-a încercat trecerea averilor mănăstirilor închinate sub controlul statului, dar s-a opus Rusia.
În memoriile marilor boieri programul naţional era limpede conturat: revenirea la domniile naţionale, desfiinţarea „monopolului comercial“ otoman, libertatea comerţului, redobândirea teritoriilor ocupate de otomani (raialele), dar un regim oligarhic. Tinerii boieri, cei care au format primul val care a mers la studii în Occident, includeau şi idei de reformă socială.Toţi erau de acord că reformele nu se puteau impune decât cu sprijin dinafară; al Rusiei, pentru marii boieri, al Porţii, pentru mica boierime.
Din memoriile care ni s-au păstrat răzbate un limbaj politic nou. O conştiinţă că aparţineam Europei, că am rămas în urma ei şi că, prin origine şi trecut, nu suntem cu nimic mai prejos, un sentiment de mândrie naţională. Un memoriu din Ţara Românească glăsuia: „Romani suntem, fraţilor, cu bună seamă şi cu bună dovadă, istoriile ne adeverează şi toate neamurile Evropei ne cunosc! Neamul nostru au fost vestit!“. Un alt document chema: „Corabia cea putredă şi despre toate părţile găurită a neamului românesc astăzi are trebuinţă de un corăbier iscusit, carele să ştie a o purta după bătaia vânturilor […] Şi aceasta este unirea!“. În vreme ce Dinicu Golescu nota: „Noi am rămas în urma tuturor neamurilor“, un alt izvor grăia: „Şi puţin trebuie să bagi de seamă ca să găseşti, judecând fără părtinire, pe oricare român în starea lui şi chiar neînvăţatul fiind, deopotrivă cu un evropeu la judecată şi mai bun decât oricare din evropei la curăţenia inimii, care este cea mai scumpă comoară ce au dăruit omului Dumnezeu“. Se propunea şi soluţia: „Unit fireşte este românul cu românii, dar unire spre folos obştesc nu poate a se face decât de cei mai mulţi, dacă nu de toţi de obşte“. Iar marele boier Iordache RosetRoznovanu vorbea despre „legătura cea obştească a toate stările locuitorilor, legătura naţionalicească […] toţi vor ave a striga la orice ispitire din potrivă, toţi vor ave a ţine lucrul cu de o potrivă stăruire şi cine va pute atunci să biruiască neamul unit şi să-i surpe dreptatea?“.
Convenţia de la Akkerman, 25 septembrie 1826, impusă Porţii de Rusia, consacra cele mai importante cereri ale românilor: domn ales de Divan pe şapte ani, dintre boierii pământeni, scutirea de tribut a Principatelor pe doi ani, fixarea tributului şi redevenţelor conform hatişerifului din 1802, libertatea comerţului, cu obligaţia asigurării cu grâne a Porţii. După Convenţia de la Akkerman,puterea Rusiei asupra Principatelor sporea foarte mult. Moldova se umpluse de ruşi, pe care domnul îi „iubea ca sarea în ochi“, ne spune Constantin Gane. Ioniţă Sandu Sturdza spunea: „Nici n-am râs când au venit, nici n-oi plânge când s-or duce“.
Convenţia mai prevedea să se întrunească două comisii pentru redactarea regulamentelor de organizare internă a Principatelor. Nu au mai apucat să o facă. Un nou război s-a opus.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Oltenia-Craiova
Prezentare – Daria Andriescu
Voice over – Gabriel Liviu Balica
Operator video – Cosmin Meca
Editor video – Alin Cîrțînă
Coordonator proiect – Davian Vlad
