Ulpia Traiana Sarmizegetusa

1241
0
DISTRIBUIȚI

Capitala noii provincii romane, simbol al noii stăpâniri şi al continuităţii.

Numele capitalei provinciei romane Dacia pare a rezuma istoria următorilor 200 ani ai acestui teritoriu: un oraş nou, întemeiat de cuceritorul roman, dar cu trimitere la vechii locuitori ai pământului, pentru care era important să regăsească un apelativ cunoscut, Sarmizegetusa.

Momentul astral al integrării spaţiului carpato-danubiano-pontic în ceea ce era atunci „Europa“ este marcat de numeroase controverse istoriografice, unele create şi alimentate şi din interior, nu numai din exterior. Într-un fel, este firesc să fie aşa: este un moment definitoriu în procesul nostru de devenire ca popor.

S-a spus că 200 ani de stăpânire romană reprezintă un interval prea scurt pentru a se fi putut produce o romanizare reală. Iar în 271 (dată mai curând convenţional aleasă, căci izvoarele rămân obscure) tot ce era roman în Dacia s-a retras la sud de Dunăre. Logica te îndeamnă să replici: dacă romanizarea nu s-a putut produce, cum de suntem un popor latin? Şi de ce am fi singurul caz din istoria Europei când o mare suprafaţă rămâne un pustiu, întreaga populaţie ce locuia acolo părăsindu-l? Dar logica nu este de ajuns, mai ales în istorie.

Provincia Dacia a fost singura creată de Roma la nord de Dunăre. Ceea ce îi conferă un caracter aparte, nu întotdeauna subliniat îndeajuns. Raţiunile au fost economice şi strategice. Despre importanţa provinciei ne vorbeşte şi faptul că împăratul care i-a urmat cuceritorului, Hadrian, a fost tentat pentru o clipă să se retragă de aici, dar a fost convins să nu o facă, dar şi numeroasele războaie purtate vreme de două veacuri de împăraţii romani atât cu dacii rămaşi în afara cuceririi romane, cât şi cu alte numeroase neamuri de la graniţele imperiului.

Împăratul Traian a acordat o importanţă deosebită organizării noii provincii, rămânând aici câteva luni după încheierea războiului. Din porunca lui se întemeiază şi capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa. S-a respectat vechiul ritual, preluat de la etrusci: reprezentantul împăratului, guvernatorul provinciei, D. Terentius Scaurianus, întoarce cu plugul tras de un taur alb şi o vacă albă, brazda ce trebuia să marcheze incinta noului oraş. Sub Hadrian s-au mai ridicat trei aşezări la rangul de municipiu. În total, în acest teritoriu care a format provincia apoi provinciile romane Dacia au existat 11 municipii, un număr important de aşezări urbane, cum nu au avut alte provincii romane mai vechi.

Nici un oraş nu s-a dezvoltat dintr-o aşezare dacică anterioară, dar toate, cu excepţia unuia – Romula -, au păstrat nume dacice, cu uşoare modificări fonetice. Ca şi în alte părţi ale imperiului, oraşele erau organizate după modelul Romei. Planul şi dezvoltarea urbanistică, activităţile cultural-religioase, standardul de viaţă şi civilizaţia romană nu diferă de ceea ce întâlnim în alte provincii ale imperiului, chiar dacă nu întotdeauna se ridică la nivelul celor mai avansate. Forul, străzile, amfiteatrul, termele, sistemul de canalizare şi încălzire, templele, edificiile administrative sunt aidoma cu cele din restul imperiului. Aşadar, civilizaţia urbană, introdusă de romani la nord de Dunăre, a reprezentat un factor important de romanizare.

Romanitatea Daciei, cu toate particularităţile unei provincii mărginaşe, are un pronunţat caracter occidental. Pe lângă planul şi arhitectura oraşelor, acest caracter este dat şi de adoptarea divinităţilor din panteonul roman, organizarea religioasă a comunităţilor, curentele artistice, civilizaţia materială. Patru oraşe cu statut de coloniae Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum, Napoca şi Potaissa au beneficiat de privilegiile pe care le oferea ius Italicum. Este încă o dovadă a stadiului atins de procesul de romanizare. Moesia şi Pannonia nu aveau nici un oraş cu acest statut, iar Syria şi Macedonia, alte două provincii romane, abia egalau numeric situaţia din Dacia. La Ulpia Traiana Sarmizegetusa funcţiona un ordo Augustalium ce avea un caracter social-politic şi religios şi un concilium trium Daciarum pentru celebrarea cultului imperial. După cucerire, întreg pământul Daciei a fost transformat în ager publicus şi împărţit militarilor şi coloniştilor. Reduşi la o situaţie socială de netă inferioritate, autohtonii au fost obligaţi să se integreze cât mai rapid în noua societate. Iar dovezile materiale păstrate arată o puternică romanizare în domeniul civilizaţiei materiale.

Aşadar, prezenţa ne este contestată exact în zonele unde romanizarea s-a produs mai intens şi direct, iar nu în părţile extracarpatice, unde s-a făcut mai ales indirect, prin contact zilnic.

Şi o altă concluzie, mai puţin plăcută: stăpânirea romană a creat un patern al dezvoltării acestor teritorii, pe care următorii 2000 de ani nu au reuşit – şi nu reuşim nici azi – să îl schimbe: vestul ţării mai puternic urbanizat, dezvoltat economic, și mai direct racordat la Europa Occidentală.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România Timișoara
Prezentare, voice over – Sergiu Galiș
Operator video/editor video – Ovidiu Novac
Coordonator proiect – Aurelian Teculescu

Lasă un răspuns