În anii 50, când vânătoarea de intelectuali opozanți începuse în România, un pictor căzut în uitare se stingea din viață singur, sărac și fără prieteni, înghețat de frig în locuința sa din București.
Era iarna grea din 1954, când zăpezile blocaseră toate drumurile, astfel încât nu a putut fi înmormântat decât după vreo șapte zile. Se numea Constantin Artachino și foarte puțini tineri auziseră de el.
”Cum să afirmi despre un uitat în țara lui, că este un artist de mare muzeu european?”, nota în volumul dedicat lui Artachino scriitorul Tudor Octavian. Și continua, ”acesta este paradoxul multor pictori minunați, grupați (…) după 1902 la ”Tinerimea artistică”: ar avea un loc de onoare în arta europeană, dar nu și în cea românească!”
Constantin Artachino s-a născut la Giurgiu, în anul 1870. La Școala de Belle Arte din București îi are ca profesori pe Theodor Aman și George Demetrescu Mirea. La Paris, la Academia Julien îi are colegi pe Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, care îi va deveni prieten și împreună cu care va impune un nou statut al artistului, prin înființarea Salonului independenților şi a Tinerimii Artistice.
Artachino era un nonconformist elegant, bogat, nelipsit de la petreceri și festivități mondene, cum erau bătăile cu flori la șosea sau plimbările cu bicicleta.
Câștigă postul de profesor la Școala de Belle Arte din Iași și apoi se transferă la Bucureşti în 1922.
Între timp pictase alături de Luchian biserici precum Sfântul Alexandru din Alexandria sau împreună cu Serafim și Vermont biserica românească Sfânta Treime din Sofia, Bulgaria.
Fusese decorat de regele Ferdinand cu medalia “Răsplata muncii pentru învățământ” și de regele Carol al II-lea.
De altfel, activitatea didactică i-a răpit mult din timpul pentru pictură. Ca profesor era exigent, mereu bine îmbrăcat, cu pălărie tare, protocolar și foarte pedant cu studenții.
Portretele sale sunt extrem de expresive, iar peisajele pe care le-a pictat arată preferința pentru rural și periferie, în special în Dobrogea, la Turtucaia.
Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanţa:
Artachino a fost unul dintre pictorii care au pictat la Balcic, dar el a lucrat mai cu plăcere în Turtucaia şi la Silistra, în zone de care s-a simţit cu precădere atras, iar peisajele din aceste două localităţi din urmă, i-au jalonat experienţa artistică a perioadei interbelice.
După 1947 nu reușește să se încadreze în spiritul proletcultismului. Tablourile sale vor fi de aici înainte căutate doar de cunoscători. Așa au ajuns și câteva dintre lucrările sale, în posesia doctorului Gheorghe Vintilă, donatorul imresionantei colecţii de la Topalu.
Chiar dacă astăzi Constantin Artachino este aproape necunoscut, criticul de artă Petre Oprea, care l-a vizitat deseori pe pictor spune că el a fost un artist care nu s-a îndoit niciun moment de valoarea creației sale.
Radio Romania Constanţa:
Realizator: Steliana Bajdechi
Redactor sef adjunct: Dana Sterghiuli
Prezentator: Steliana Bajdechi
Voice over: Steliana Bajdechi
Operator camera: Bogdan Turlacu
Editor imagine: Mihai Girip şi Bogdan Turlacu
Interlocutor: Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanţa
Mulţumiri:
Muzeul de Artă din Constanţa
Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu
Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman” din Constanţa
Bibliografie:
Petre Oprea “Aşa i-am cunoscut” Editura Maiko Bucureşti, 1998
Tudor Octavian “Pictori români uitaţi” Ed. NOI media print , 2003
Xxx Catalog Expoziţii aniversare şi comemorative, Artachino.C. , Muzeul Naţional de Artă al României