Cristina Neagu, un ”8” de nota 10!

2532
0
DISTRIBUIȚI

Numărul 8 din naţionala României este de fapt cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu. La cei 28 de ani ai săi, Cristina a avut parte de un an 2015 încununat de succese. Roadele le culege în 2016. Recent a fost declarată cea mai valoroasă handbalistă a lumii. Titlu pe care-l obţine pentru a doua oară în carieră, după cel din 2010, în urma voturilor suporterilor, cărora le mulţumeşte:

”Sunt sigură că m-au votat oameni şi din alte ţări, nu numai din România. Îmi face plăcere să văd că oamenii mă iubesc şi apreciază munca pe care o depun. Nu vreau decât să continui să-i bucur şi pe ei”.

Cristina Neagu s-a născut în Bucureşti, pe data de 26 august 1988, a ajuns în lumea handbalului întâmplător, când avea doar 12 ani, la una din orele de sport, prin intermediul antrenoarei Maria Covaci, care a venit să selecţioneze fete pentru secţia de handbal a Clubului Sportiv Şcolar numărul 5. Cristina spune că handbalul i-a intrat la suflet din primul moment şi că de mică visa la a fi cea mai bună din lume:

”Când eram mică mi-am format ca obiectiv să ajung cea mai bună din lume. S-a întâmplat la 22 de ani şi a fost extraordinar. Un vis a devenit realitate”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu numeroase reuşite la junioare şi tineret, la 18 ani, Cristina Neagu ajunge la primul club profesionist Rulmentul Municipal Braşov, iar un an mai târziu este convocată pentru prima dată la echipa naţională de senioare. Cu lotul naţional a participat la Campionatul Mondial din Franţa, unde România s-a clasat pe locul IV. În România a mai jucat la Oltchim Râmnicu Vâlcea, iar peste hotare evoluează în prezent la ŽRK Buducinost Podgoriţa.

2015 a fost pentru Cristina, un an în care a cucerit Liga Campionilor cu Buducinost, fiind şi cea mai bună marcatoare a competiţiei. A câştigat bronzul mondial cu echipa naţională a României, a fost golgeterul Mondialului din Danemarca şi nu avea cum să rateze titlul de World Player of the Year. A ajuns la cel mai înalt nivel al carierei sale, după cum mărturiseşte sportiva:

”Nivelul la care am ajuns în 2015 şi în prezent este cel mai înalt al carierei mele. Joc cel mai bun handbal al carierei mele. În aceste momente mă gândesc prin câte am trecut. Toate îmi dau putere în fiecare zi să merg la antrenament, să mă bucur de handbal. Perioada aceea neagră prin care am trecut nu prea o cunoaşte nimeni, doar eu ştiu ceea ce am simţit în acele momente. Atunci când mi se recunosc meritele, printr-un astfel de premiu, înseamnă  ceva extraordinar pentru mine”.

Titlul de cea mai bună jucătoare a lumii este cel mai important pentru handbalista noastră, dar există ceva pentru care ar renunţa la toate distincţiile primite:

”Cred că pe plan individual nu există o distincţie mai importantă decât să fiu cea mai bună din lume. Eu, însă, aş da toate titlurile pe care le-am câştigat în cariera mea pentru o medalie la Olimpiadă.”

Pentru Cristina Neagu şi naţionala României urmează Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde handbalistele tricolore vor evolua în grupa A, alături de : Norvegia, Muntenegru, Brazilia, Spania şi Angola. Adversare dificile, după cum apreciază experimentata Cristina Neagu:

”Va fi foarte greu. Nu există nici măcar un adversar mai facil. Eu cred în echipa noastră şi mai cred că toate lucrurile bune de la naţională ne dau speranţă să visăm la o medalie la Jocurile Olimpice. Trebuie să rămânem realişti, deoarece va fi foarte greu. Este extrem de greu să ieşi din grupe, dar mergem la Olimpiadă cu speranţă. Singurul lucru pe care-l pot promite este că vom da totul pe teren pentru a junge cât mai sus”.

Aceasta este promisiunea unei mari handbaliste, cea mai bună din lume la ora actuală, care le mulţumeşte tururor celor care i-au fost alături la bine, dar mai ales atunci când i-a fost mai greu:

”Vreau să le mulţumesc celor care au fost alături de mine în toţi aceşti ani. Ei vor rămâne în sufletul meu pentru că au fost acolo atunci când am avut cea mai mare nevoie. Vreau să mulţumesc celor care mi-au fost aproape, când am avut cea mai mare nevoie de ei.”

Cristina Neagu poartă cu cinste tricoul cu numărul 8, este optul de nota 10 din naţionala României…la 28 de ani este cea mai bună handbalistă a lumii, aleasă pentru a doua oară în cariera sa, aflată în plină ascensiune!

Studioul Radio România Reşiţa

Realizator: Cristina Corocan

Prezentator: Laura Sgaverdea

Editor: Tibi Adam

Interviul a fost realizat de Federația Română de Handbal

Lasă un răspuns