„Revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza Revoluţiei române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trudă, suferinţă şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi“. Acest citat din Nicolae Bălcescu rezumă foarte bine semnificaţia Revoluţiei române de la 1848.
La adunarea românilor aflaţi la Paris, din 8 martie 1848, convocată de Nicolae Bălcescu la locuinţa sa, revoluţionarii moldoveni nu au fost de acord ca revoluţia să pornească din Ţara Românească şi să se extindă apoi şi în Moldova, ci au cerut ca mişcarea să fie simultană. Legătura cu revoluţionarii transilvăneni s-a realizat ulterior. Românii transilvăneni şi bănăţeni au fost surprinşi de evoluţii fără lideri care să îşi asume conducerea şi fără un program clar conturat. În primul rând a trebuit să reacţioneze faţă de programul ungurilor, care îşi propuneau refacerea Coroanei Sfântului Ştefan. Atunci s-a ridicat o generaţie de tineri intelectuali, în frunte cu Simion Bărnuţiu. În continuare, moldoveni participă la evenimenteledin Transilvania, transilvăneni la cele din Ţara Românească, munteni se implică în găsirea unei soluţii la problema naţională în Transilvania. Astfel, Christian Tell îl anunţa pe Nicolae Pleşoianu că s-a amânat declanşarea revoluţiei la Bucureşti „până ce aveau să se întoarcă ai noştri din Transilvania, unde s-au dus pentru a se înţelege cu cei de acolo“. D. Brătianu a fost prezent la adunarea de la Blaj, ca reprezentant al comitetului revoluţionar muntean.Adunarea din 10 iunie prin care s-a decis declanşarea a doua zi a revoluţiei la Bucureşti s-a ţinut în casa ardeleanului Axente Sever. Iar Gazeta de Transilvania a devenit un oficios al revoluţiei române, pentru românii din toate provinciile.
Până la urmă, primii care s-au ridicat la luptă au fost moldovenii. După model francez, s-au organizat banchete, culminând cu cel de la Hotelul „Petersburg“, din 27 martie 1848. Un contemporan nota: „de prin toate districtele au sosit mai mulţi oameni cugetători la binele ţării, ca să se consulte la ceea ce s-ar cădea să facă în împrejurările actuale“.În redactarea programului, rolul principal l-a avut Vasile Alecsandri.În noaptea de 29-30 martie însă, Mihai Sturdza a declanşat represiunea.
Au urmat transilvănenii. Aici, autorităţile au căutat să împiedice adunarea românilor la Blaj, în Duminica Tomii, 18 aprilie, prima dintre cele trei adunări de la Blaj. Sătenii din Bâia declarau: „De ne-or frige, de ne-or fierbe, de-am şti că ne-om potopi cu toţii acolo, tot om merge pe ziua pusă la Blaj, cu satul“. La 2 mai Discursul lui Simion Bărnuţiu ţine un discurs în Catedrala din Blaj. A reprezentat un moment de cotitură în mişcarea naţională română din Transilvania. Discursul stabileşte direcţiile fundamentale ale programului naţional şi strategia de urmat până în 1918. A doua zi, pe Câmpia Libertăţii s-a jurat credinţă împăratului, patriei şi naţiunii române.
La 9 iunie era citită Proclamaţia de la Izlaz, care marchează debutul revoluţiei în Ţara Românească. Peste două zile izbucnea revoluţia şi la Bucureşti. Aaron Florian nota: „Ziua de ieri, 11 iunie 1848, este o zi la care începe o epohă nouă în analele Ţării Româneşti. Deviza populilor civilizaţi: libertate, egalitate, frăţietate este şi deviza românilor de aici“. În Ţara Românească revoluţia a cunoscut cea mai mare dezvoltare şi aici s-au pus în aplicare şi cele mai avansate măsuri. Eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor au fost cerinţe comune tuturor programelor revoluţionare româneşti de la 1848. Din păcate, nu s-a reuşit punerea lor în practică. Bălcescu îi scria lui Alexandru G. Golescu: „Măsurile noastre pentru proprietate lăsând lucrurile în starea veche, sunt cam vătămătoare, căci ţăranii nu cred făgăduielile şi zic că de ce nu li se dă acum“. S-au desfiinţat însă rangurile boiereşti, robia ţiganilor, s-au instituit steagul tricolor, garda naţională. Unirea românilor (deocamdată a celor din Moldova şi Muntenia, din raţiuni evidente) este cerută cu insistenţă. Ion Voinescu preconiza formarea unei „republici daco-române, mare şi întinsă“. Dimitrie G. Golescu îşi dorea un „regat rotund al românilor“, iar fratele lui, Alexandru G. Golescu îi scria lui Bălcescu: „a sosit timpul ca să organizăm o frăţie secretă şi grandioasă, care să se întindă peste toate părţile României.“ La Cernăuţi Mihail Kogălniceanu a redactat „Dorinţele partidei naţionale în Moldova“, în care unirea Moldovei cu Țara Românească era considerată „cheia bolţii fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional“.
În Transilvania, cum ungurii insistau să unească Transilvania cu Ungaria şi refuzaseră să accepte doleanţele românilor, aceştia s-au îndreptat către Austria. August Treboniu Laurian îi scria lui Bălcescu despre poziţia ungurilor: „Ei vor să asimileze toate naţiunile şi să le contopească în cea maghiară“. În final, românii s-au organizat militar şi au opus rezistenţă armată tentativelor Pestei de a-i supune. Eforturile lui Bălcescu de a negocia o înţelegere cu Kossuth nu au mai putut împiedica înăbuşirea revoluţiilor ungară şi română de Rusia şi armata imperială austriacă. Acelaşi sfârşit l-a avut şi revoluţia din Ţara Românească, sub săbiile ruse şi otomane.
La 1848 încercările făcute de români pentru a câştiga sprijinul marilor puteri nu au avut succes. Nu reuşeau încă să le convingă că o Românie unită era o soluţie în zonă. Lordul Palmerston îi scria consulului britanic la Bucureşti, R. Colquhoun, că nu credea că un stat independent aflat în preajma Imperiului Otoman şi a celui Rus era viabil.
Revoluţia de la 1848 a fost prima mişcare a tuturor românilor de a reconecta teritoriile pe care le locuiau deplin şi fără vreo altă mediere la mersul civilizaţiei europene.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Oltenia-Craiova
Prezentare – Daria Andriescu
Voice over – Gabriel Liviu Balica
Operator video – Cosmin Meca
Editor video – Alin Cîrțînă
Coordonator proiect – Davian Vlad