Există mai multe variante despre originea limbii idiş. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din anul 1978, Isaac Bashevis Singer, spunea în faţa Academiei Suedeze: „Limbă a exilului, limbă fără de ţară, fără frontiere, care nu e susţinută de nicio formă de guvernământ, idişul nu cunoaşte cuvânt pentru armă, muniţie, exerciţiu militar“. Limba şi cultura idiş au unit în Europa Centrală pe evreii din România, Imperiul Austro-Ungar şi Rusia. În acest arhipelag idiş, Iaşiul şi Bucureştii au jucat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, un rol cultural însemnat.
Mai întâi a fost Iaşiul, leagănul teatrului evreiesc. Aici a apărut prima publicaţie de limbă idiş din lume: Korot Haitim (Evenimentele timpului), în 1855. Aici veneau şi jucau trubaduri evrei din Rusia şi Polonia, precursorii actorilor de limbă idiş. Aici sosea în 1876, de la Cernăuţi, poetul şi compozitorul Avram Goldfaden, cu gândul să întemeieze un ziar evreiesc. La sugestia soţilor Librescu, se hotărăşte să creeze un teatru al evreilor, cu sprijinul actorilor Israel Grodner şi Suher Goldstein. A încercat o sinteză între poezia populară, distracţia de cârciumă şi cerinţele publicului. Teatrul conceput de Goldfaden este unul muzical, careinserează numere de dans şi cântece. Dar prima întâlnire cu spectatorii din Iaşi a fost un fiasco. Povestea mai apoi: „Am recitat poema mea naţională, m-am înclinat în faţa publicului, am ieşit din scenă, publicul n-a schiţat nici un gest. Tăcere mormântală. Apar din nou şi recit ceva vesel […]. Publicul tace. Dau să plec din scenă… aud fluierături… Noroc cu Librescu şi Grodner, care m-au aşteptat lângă scenă şi m-au dus acasă. Din înfrângerea pe care am suferit-o s-a născut un început luminos.“
A continuat. Primele spectacole de teatru idiş profesionist au loc în grădina „Pomul verde“. Sunt prezentate scene simple din viaţa de zi cu zi, intercalate cu cuplete. Mihai Eminescu dă certificatul de naştere a teatrului idiş, cu cronica (prima din istoria teatrului evreiesc) apărută în Curierul de Iaşi, nr. 93/1876, la rubrica „Diverse. Notiţe teatrale“. „Într-o grădină pe uliţa mare s-a deschis un mic teatru de vară în care se joacă în limba evreească (germană stricată) […]. Despre piese avem puţin de zis – ele nu prezintă vreun mare interes dramatic, dar jocul actorilor a fost excelent […]. Directorul trupei are un glas simpatic (bariton) şi figură plăcută. Ariile sunt evreeşti, iar publicul, compus în mare parte din coreligionari ai actorilor, petrece bine.“
Avram Goldfaden, cel care a ridicat teatrul evreiesc la rangul de instituţie necesară comunităţii, s-a născut la 12 iulie 1840, în Ucraina, în familia modestă a unui ceasornicar. La Jitomir trăieşte prima experienţă teatrală, jucând rolul principal într-o comedie, cu ocazia sărbătorii Purimului 1862/1863. A fost regizor, a conceput şi costumele. După ce a avut succes la Iaşi, a pornit în turnee. La Botoşani au ţinut pentru prima oară spectacole într-o sală de teatru. Neputând plăti chiria sălii, lasă trupa amanet şi merge la Galaţi, de unde împrumută bani. În oraşul de pe malul Dunării a dat primele reprezentaţii cu decoruri de teatru. Ajunge apoi la Bucureşti, care devine centrul mişcării teatrale evreieşti. Se formează noi trupe, conduse de foşti colaboratori ai lui Goldfaden. În 1879, pleacă în Rusia cu o trupă de actori. Are succes, teatrul idiş se răspândeşte în toată Europa, dar apar şi problemele financiare, căci prea puţini îi plătesc drepturile de autor. „Eu doar nu sunt negustor, aşa că toată lumea poate să mă jefuiască şi să facă ce vrea cu munca mea şi pe mine să mă lase să flămânzesc. […] Toţi pot să joace şi să tipărească piesele mele fără să-mi plătească nimic şi rămân oameni cinstiţi“, se plânge el. După 1883 şi până la sfârşitul vieţii duce o luptă de supravieţuire. Ajunge la Varşovia, apoi la New York, unde i se joacă piesele, dar el nu încasează aproape nimic. Acceptă funcţia de director la Rumanian Opera House, dar insuccesul unui spectacol îl determină să demisioneze. Revine în Europa, pentru ca în 1903 să vândă proprietăţile din România ca să obţină banii pentru a se întoarce la New York. Cu toate acestea, refuză să îşi dedice o lucrare unui om cu bani: „Oricât de mult ar vrea un bogătaş să-mi plătească pentru o asemenea dedicaţie, el n-ar acoperi nici a suta parte creditul imens ce-l ai dumneata la mine. Şi nimeni nu e în stare să mi-l plătească. Asta-i plăcerea mea, luxul meu.“ Într-o zi a intrat într-un magazin de delicatese din New York şi a întrebat cât costă o cutie cu smochine. „Atât îşi putea permite; de fapt, era mai mult decât îşi putea permite. Când a întrebat care este preţul, negustorul i-a răspuns: «Ce-ţi pasă?». Comerciantul aluat o cutie şi, mergând din raft în raft, a umplut-o cu dulciuri. A refuzat să-i dea explicaţii până când cutia a fost plină. Apoi, admirativ, se întoarce spre Goldfaden: «Domnule Goldfaden, vă aştept de 15 ani»“, scria Nahma Sandrow, autoarea unei istorii a teatrului idiş.
În 1905 scrie piesa într-un act David în război, în limba ebraică. O şi regizează şi compune muzica, devenind şi părintele teatrului în limba ebraică. Premiera are loc la 25 decembrie 1907. Peste două săptămâni, la 9 ianuarie 1908, moare. A fost condus pe ultimul drum de un cortegiu de 104 limuzine şi 75.000 de persoane.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Iaşi
Prezentator / voice over – Claudia Crăcăleanu
Operator video / editor video – Bogdan Zlei
Coordonator proiect – Claudia Crăcăleanu
