„Că vădzum cum toate limbile au şi înfluresc întru cuvântele slăvite a lui Domnedzeu, numai noi românii pre limbă nu avem“. Aşa îşi motivau iniţiatorii Paliei de la Orăştie opera. Faptul că această primă încercare de traducere a Bibliei în româneşte a fost opera calvinilor a contribuit probabil la redusa popularizare a acestui monument de limbă românească din secolul al XVI-lea. De altfel, primul studiu serios al lucrării l-a făcut marele romanist francez şi specialist în literatura medievală Mario Roques (1875-1961).
Lucrarea a fost tipărită „cu ştirea măriei lui Batâr Jigmon, voivodăl Ardealului şi a ţărei ungureşti şi cu ştirea şi cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardealului, pentru întrămătura beseareceei sfântă a românilor“. Din predoslovie mai aflăm că iniţiativa traducerii i-a aparţinut lui Mihail Tordaşi. El fusese ales la 21 aprilie 1577, de Dieta reunită la Turda, episcop al românilor ardeleni care acceptaseră să treacă la calvinism. Efortul de prozelitism al reformaţilor în Est urmărea fie unificarea cu Ortodoxia, prin negocieri cu Patriarhul de la Constantinopol, fie convertirea masivă a ortodocşilor. Calvinii au creat chiar un episcopat pentru românii calvini din Transilvania. Mai sunt pomeniţi alături de episcopul Tordaşi „Herce Ştefan, propoveduitorul Evangheliei lui Hristos în oraşul Caransebeşului, Zacan Efrem, dascăl de dăscălie şi cu Pestişel Moisi, propoveduitorul Evangheliei în oraşul Lugojului şi cu Archirie, protopopul varmeghiei Hunedoarei“.
În Predoslovie se afirmă că s-au tradus toate cele cinci cărţi ale lui Moise. Dar au fost tipărite în Palie doar primele două cărţi. Se cuvine să lămurim şi numele tipăriturii, care vine de la grecescul „he Palaia“, adică Vechiul Testament. Nu ştim dacă într-adevăr au existat şi traducerile celorlalte trei cărţi ale lui Moise şi dacă da, de ce nu au mai fost tipărite. S-a avansat ipoteza că ecoul printre românii ortodocşi ar fi fost atât de scăzut, încât iniţiatorii ar fi renunţat.
Tot Predoslovia spune că traducerea s-ar fi făcut „den limba jidovească pre greceşte, de la greci sârbeşte şi într-alte limbi şi din acelia scoase pre limbă românească“. Nu ştim numele traducătorilor, dar specialiştii au stabilit că principala sursă a traducerii a fost Pentateuhul (cele cinci cărţi ale lui Moise) tipărit de Gaspar Heltai la Cluj, în anul 1551 şi s-a folosit o ediţie a Vulgatei (traducerea în latină a Bibliei). Comparativ cu textele traduse în română din slavonă, Palia de la Orăştie reprezintă un uriaş salt înainte. Traducătorul este un bun cunoscător şi al latinei şi maghiarei, dar şi al limbii române.
Va trebui să zăbovim un pic asupra dificultăţilor cu care s-a confruntat (sau s-au confruntat) traducătorul (traducătorii), căci pentru ascultătorul de azi acestea nu au cum să fie înţelese pe deplin fără explicaţii suplimentare. Limba română era solicitată să genereze, cu ajutorul modelelor culte străine, dar şi cu aportul resurselor sale, un aspect cult scris, care în acel moment nu exista. Şi nu abordând un text oarecare, ci textul cel mai sacru al credinţei creştine. Textul biblic prezenta anumite caracteristici care nu uşurau traducerea. Textul iniţial era mult diferit de limbile indo-europene. Vechiul Testament a fost scris în ebraică, cu excepţia câtorva cărţi scrise în caldeeană şi a altora în greacă. Noul Testament a fost scris în greacă, mai puţin Evanghelia după Matei, scrisă în syro-caldeeană (aramaică). Prima barieră psihologică ce trebuia depăşită era cea a limbilor sacre în care fusese scris textul biblic. A doua barieră îi apărea celui ce făcea traducerea când, aflat în faţa colii albe de hârtie, trebuia să o umple cu textul traducerii în absenţa unei limbi literare. A fost situaţia în care s-a găsit Luther când a tradus în germană Biblia şi pentru a o rezolva a creat normele limbii literare germane, Hochdeutsch.
Palia de la Orăştie este un text care contribuie la edificarea limbii literare române fără complexe. Construcţia lingvistică ne arată un efort de a ajunge la cititor cu un text reconstruit într-o limbă cât mai accesibilă acestuia, fără a fi grevată de modalităţi populare de exprimare. Traducătorul nu mai priveşte cu respect mistic la limbile din care traduce şi nu încearcă cu orice preţ să redea în limba română spiritul lor, nici să îmbogăţească limba română cu structurile acestora. Cele două surse, maghiară şi latină, se contopesc, pierzându-şi identitatea şi devenind un text românesc. Pe autor l-a interesat ca textul să ajungă inteligibil la cititor. Este poate cea mai reuşită traducere românească a unui text biblic din secolele XVI-XVII. Biblia tradusă în 1688 din porunca lui Constantin Şerban a fost prima versiune integrală, dar în multe locuri Palia este superioară acesteia.
Palia a fost tipărită de doi ucenici ai lui Coresi, diaconul Şerban şi Marian diacul. Au început la 14 noiembrie 1581 şi au sfârşit în iunie sau iulie 1582, în cetatea Orăştie.
În Transilvania s-au tradus mai ales textele propriu-zis biblice, în vreme ce în Moldova şi Ţara Românească mai ales cele de tipul cazaniilor (carte de învăţătură). Situaţia ţine de cerinţele mediului intelectual, dar şi de reacţia Bisericii Ortodoxe. Sub asaltul diferitelor confesiuni ale Reformei, aceasta a ales ca reacţie, în primă instanţă, boicotul. Ulterior, a recurs la cazanii. În vreme ce în Occident se încuraja contactul direct cu sursa, aici, nepunându-se la îndoială adeziunea tuturor indivizilor la confesiunea ortodoxă, se cerea doar urmarea unui cod comportamental.
Nu putem încheia fără să subliniem că în Palia de la Orăştie apare pentru prima oară într-o lucrare (anterior avem doar o iscălitură a unui Nicolae Românul, din 1568) cuvântul „român“, nu varianta „rumân“.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Reșița
Realizator – Valentina Adam
Prezentator – Laura Sgaverdea, Valentina Adam
Operator camera, editor video – Tiberius Adam
Coordonator proiect – Laura Sgaverdea
