Miodrag Belodedici rămâne singurul fotbalist român care a cucerit două Cupe ale Campionilor, cu Steaua Bucureşti în 1986 şi cu Steaua Roşie Belgrad în 1991. ”Belo” s-a născut în Caraş-Severin şi a început să practice fotbalul după ce i-au fost remarcate aptitudinile fizice de către părinţi, dar mai ales de profesorii de atunci. Şi acum îşi aminteşte perfect ziua în care s-a prezentat pentru selecţie la echipa Minerul Moldova Nouă:
“Am plecat din comuna Socol, judeţul Caraş-Severin cu tata pentru a da probă de joc la Minerul Moldova Nouă. Eram în clasa a 8-a şi în aceea zi am făcut un antrenament cu echipa de seniori. În urma probei, cei de acolo mi-au spus să mă prezint la antrenamente, când începe campionatul. Atunci am primit prima legitimaţie de jucător.”
După un an petrecut la Luceafărul Bucureşti, Belodedici a fost remarcat de preşedintele Stelei, Ion Alecsandrescu, cel care l-a adus în 1982 la Steaua la vârsta de 18 ani. După o perioadă de şase ani petrecută la echipa militară, în care a cucerit şapte trofee interne plus Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei, pe 19 decembrie 1988 fostul libero a fugit din România în Iugoslavia, unde după un an de suspendare a jucat la Steaua Roşie Belgrad, echipa pe care o susţinea din copilărie. În 1991, după un scenariu asemănător cu cel din 1986, de la Sevilla, Belodedici a câştigat cu Steaua Roşie Belgrad ce de-a doua Cupă a Campionilor Europeni din carieră.
Cu două ”Stele” a strălucit în arena internaţională, inima fiindu-i împărţită între cea de la Bucureşti şi cea de la Belgrad. Cu ambele a obţinut aceeaşi performanţă şi vorbeşte modest despre această reuşită:
“Am avut norocul să ţin cu două echipe, două Stele. Eu fiind născut într-un sat aproape de graniţa cu Serbia, am aflat mai întâi despre Steaua Roşie Begrad. După ce am avut prima legitimaţie la Moldova Nouă şi am început să joc în judeţ şi mai apoi în ţară, atunci i-am observat pe cei de la Steaua Bucureşti. Am avut idoli la Steaua şi îmi plăcea foarte mult echipa naţională. Norocul meu, nu ştiu de unde, am jucat şi la una şi la alta şi am cucerit cu amândouă Cupa Campionilor. VISUL MEU DIN COPILĂRIE S-A ÎMPLINIT.”
Au existat şi momente mai grele în cariera sa de fotbalist, dar este mândru că de-a lungul anilor au fost mult mai puţine, decât reuşitele:
“Decepţii sportive am avut, deoarece au existat şi meciuri pierdute. În rest nu pot spun că am avut decepţii. Cariera mea a fost un continuu progres. Am jucat la cea mai bună echipă din România, apoi la echipa naţională. Am fost şi în străinătate. Am avut mai multe reuşite, decât eşecuri.”
La cei 52 de ani pe care i-a împlinit în 20 mai se simte excelent, este în formă şi demonstrează că încă i se mai potriveşte porecla din trecut: ”căprioara”:
“În formă mă menţin pentru că şi în prezent joc fotbal de 2-3 ori pe săptămână şi sunt omniprezent în teren. Mă şi invidiază colegii din Federaţie. Mă întreabă de ce nu mă îngraş, de ce nu-mi albeşte părul? Nu ştiu să le răspund.”
În peste 230 de meciuri a evoluat în Divizia A şi în 55 de partide la naţională, făcând parte din generaţia de aur. A jucat mulţi ani în campionatele spaniole de fotbal şi a făcut parte din lotul României la turneele finale ale Campionatului Mondial din 1994 şi Campionatelor Europene din 1996 şi 2000.
După încheierea carierei a fost cooptat în staful Federaţiei Române de specialitate şi în ultimii ani a vut ocazia să se ocupe de promovarea sportului în rândul juniorilor:
“Tot pe teren eram. În ţară şi peste hotare am asistat la meciuri de juniori, de calificare, am efectuat premieri. Acum sunt consilier de imagine şi promovare a fotbalului juvenil, datorită performanţei mele din cariera de sportiv. Fac deplasări atât în ţară, cât şi peste graniţă, mai ales în Serbia.”
Miodrag Belodedici este singurul român din istorie care a izbutit de-a lungul carierei să cucerească de două ori trofeul Cupei Campionilor Europeni, o performanţă fără egal pentru fotbalul autohton.
Studioul Radio România Reşiţa
Realizator: Cristina Corocan
Coordonator: Mirabela Afronie
Prezentator: Laura Sgaverdea
Editor: Tibi Adam