Calităţile sale fizice erau evidente de timpuriu, iar pasul spre marea performanţă a fost, de aceea, o încercare reuşită. Se opreşte la aruncarea suliţei.
În primii ani de activitate competiţională a obţinut numeroase victorii, care au avut darul să-i întărească încrederea în sine. În primăvara anului 1964, reuşeşte să o învingă pe Mariana Diaconescu, cea care deţinea recordul României. Astfel convinge pentru un loc în chipa naţională şi participă la Jocurile Olimpice de la Tokio.
La cei 17 ani ai săi, concursul, de la calificări, până la finală a reprezentat o probă dură de rezistenţă în faţa emoţiilor. Au fost momente de inimaginabilă încordare. Mihaela Peneş aruncă 51,19 m şi accede în finală. Marea favorită era sovietica Elena Gorciakova, care, în calificări, reuşise să doboare recordul mondial. Scăpată de tracul debutului, Mihaela Peneş reuşeşte 60,54 m. Din prima încercare. Niciuna dintre finaliste nu o poate întrece şi astfel devine campioană olimpică.
”Olimpismul s-a născut atunci când războinicii au lăsat armele pentru a deveni atleţi, soldaţi ai păcii. În 1964 am luptat paşnic şi am învins în numele generaţiei mele” , declara atleta medaliată cu aur la Tokio, după concurs.
În anul următor, Mihaela Peneş obţine titlul de campioană naţională la senioare. Aceste rezultate o califică pentru Olimpiada de la Ciudad de Mexico, din 1968, ediţie la care o altă mare altletă, Viorica Viscopoleanu uimeşte o lume întreagă cu o săritură în lungime de 6,82 m. Record record mondial, olimpic, european şi balcanic. La Ciudad de Mexico, Mihaela Peneş cucereşte medalia de argint.
După Olimpiada din Mexic, la doar 21 de ani, reclamând unele probleme de sănătate, Mihaela Peneş renunţă la activitatea competiţională, însă nu abandonează sportul. Îşi desăvârşeşte educaţia şi se dedică pregătirii tinerilor, pentru marea performanţă.
Spiritul olimpismului concentrat în expresia latină: ”Citius, altius, fortius ( Mai repede, mai înalt, mai puternic) defineşte ideal personalitatea învigătoarei Mihaela Peneş, o conştiinţă care merită deplin preţuirea şi ale cărei nume şi performanţe trebuie scrise cu majuscule în cartea de aur a sportului românesc.
Studioul: Radio Romania Iaşi
Realizator: Mircea Dascaliuc
Redactor sef: Nicolae Tomescu
Redactor: Mircea Dascaliuc
Voce : Claudia Cracaleanu; Alexandra Anita
Editor: Bogdan Zlei